Amenajari Exterioare Gradinarit

Românii de la oraș, tot mai preocupați de grădinăritul urban

De când a început pandemia coronavirusului, mai multe persoane aflate în izolare au descoperit grădinăritul acasă.

Românii au considerat că această perioadă este ideală să combine utilul cu plăcutul, pasiunea cu productivitatea. Aşa că, în izolare, timpul se petrece în studiu şi cu muncă în grădină.

Din dorința de a mânca sănătos sau pur și simplu mânați de nevoia de a se relaxa într-un mod activ, românii de la oraș au început să se ocupe de așa-numitul grădinărit urban.

Grădinar cu brevet

Pentru cine vrea să înveţe arta grădinăritului există o mulțime de cursuri în mediul online. La o simplă căutare pe internet se găsesc sesiuni online de grădinărit urban, peisagistică și agricultură.

Cursul de grădinărit urban se adresează acelora care îşi doresc să gestioneze estetic, productiv şi ecologic spaţiile urbane şi peri-urbane în care îşi desfăşoară activităţile: curte, grădină, alte spaţii comunitare, balcon, terasă etc.

Astfel, cei care nu au curţi mari, pot descoperi soluţii de plantare a legumelor în spaţii mici.

Cei mai mulți cultivă roșii si castraveți lângă bloc și căpșune pe balcon. 7 din 10 persoane au cel puțin un ghiveci cu legume în apartament, potrivit unui studiu, iar numărul este în creștere.

Pe viitor, preţul alimentelor ar putea să crească. Iar o grădină de legume ar putea contribui la păstrarea unei alimentaţii sănătoase şi constante.

Tehnologia modernă ne poate ajuta să îngrijim o grădină chiar și pe terasa blocului. Cu ajutorul hidroponiei, răsadul este plantat într-un păhărel de turbă, care este alimentat cu apă printr-o țeavă. Un metru pătrat are nevoie de 7 litri de apă pe lună.

Aceste sisteme mici sunt concepute pentru publicul larg şi pot fi instalate în balcon, în hol, în bucătărie sau în camera de zi.

Fenomenul capătă amploare, din dorinţa oamenilor de a consuma produse asupra cărora au control direct. Specialiştii spun că agricultura hidroponică este afacerea viitorului şi că va fi cea mai utilizată în Europa, în următorii 20 de ani.

Ce este o cultură hidroponică?

Hidroponia sau cultura plantelor “fără sol” presupune ca rădăcinile plantelor să fie scufundate într-o soluție nutritivă pe bază de apă și nutrienti sau plantate într-un mediu inert și poros (vată minerală, argilă, perlit, vermiculite, fibre de cocos etc.) care reține soluția nutritivă, permite oxigenarea rădăcinilor și ofera suport de creștere plantelor.

O varietate mare de plante pot fi cultivate în aceste sisteme, cum ar fi legumele frunzoase, tomatele, castraveții, ardeii, și multe altele.

Foto Pixabay

Related posts

Cum te poti bucura de intimitate in curte

Adina Meyers

Ce legume poți planta în luna martie în grădină

Adina Meyers

Asemănări și diferențe între stilul modern, stilul minimalist și stilul scandinav

Adina Meyers