Amenajari Exterioare

Ce legume poți planta în luna martie în grădină

În luna martie, când toată natura înverzește, iar cerul se înseninează, ai o grămadă de treabă în grădină. În această lună poți planta sau semăna multe legume, de care te vei putea bucura la vară.

În primele zece zile din martie, plantează morcovul, spanacul, leușteanul, pătrunjel, ceapa și usturoiul.

Pătrunjelul pe care îl plantezi primăvara devreme nu are nevoie decât de două săptămâni până răsare. Pentru morcov va trebuie să pregătești mai bine solul înainte. Acesta nu trebuie să aibă pietre sau alte resturi, trebuie să fie bogat în humus și tratat cu fosfor. Solul trebuie să fie păstrat umed, dar nu în exces, iar pH-ul lui trebuie să fie între valorile de 6,2 – 6,8.

În următoarele zece zile, plantează cartofii timpurii, mazărea, salata sau măcrișul.

Mazărea are nevoie de o zonă plină de lumină și de un sol bine drenat. Pentru a o planta, pregătește pământul afânându-l (pentru ca apa să circule mai bine), apoi formează mici gropițe (între care vei lăsa suficient spațiu, de aproximativ 6 – 7 cm) în care pui 4 – 5 semințe de mazăre. Apoi, poți monta aracii pe care va crește mazărea. Udă regulat, mai ales dacă este un sezon secetos.

La finalul lui martie, plantează ridichi, varză, cartofi timpurii, măcriș sau mărar.

Dacă vei planta ridichi în martie și vei continua la diferențe de aproximativ zece zile până aprilie, atunci vei avea ridichi o perioadă mai lungă de timp. Mai întâi, trebuie să pregătești solul mărunțindu-l, apoi trebuie să faci gropițe adânci de 2 cm în care vei pune câteva semințe de ridichi, lâsând între ele un spațiu de aproximativ 15 cm. Acestea trebuie udate, dar nu foarte des pentru că apa în exces poate duce la crăparea rădăcinilor. După o lună, poți culege prima recoltă de ridichi din grădina ta. Semințele de măcriș se seamănă în rânduri paralele, lăsând un loc liber de 15 cm între ele. Udatul se face o dată la două zile, mai ales dacă sezonul este secetos. În primul an, recolta nu este foarte mare, dar se maturizează și crește odată cu trecerea timpului.

Related posts

Primul showroom Exalco din România, deschis în Otopeni

Adina Meyers

Transformati-va balconul in terasa

Adina Meyers

Idei ingenioase pentru gradini mici

Adina Meyers