Proprietarii terenului, plasat foarte bine pe o ridicătură ce domină întreaga vale Bromont din zona Quebec, sunt mari iubitori de schi, practică acest sport de plăcere împreună cu un vechi grup de prieteni.  În plus, chiar în apropierea terenului se află o pârtie de schi, vizitată de mulţi amatori ai acestui sport din Montreal, chiar oraşul de reşedinţă al proprietarilor.

Provocarea proiectului de realizare a  casei a constat în conformarea cu dorinţa proprietarilor de a avea o casă de vacanţă care să le permită practicarea comodă a sportului îndrăgit şi care să fie eventual şi un perfect loc de retragere la momentul pensionării, mai ale că skiul se poate practica până la vârste înaintate.

Fiind firi deschise către nou, proprietarii doreau o casă în primul rând confortabilă dar şi modernă iar, în acelaşi timp, practică şi având înglobate numeroase soluţii inovative şi creative..

După mai multe căutări au decis să apeleze pentru proiectul de construcţie şi amenajare a casei la biroul de arhitectură Luc Plante architecture + design, acesta realizând numeroase proiecte interesante care se apropiau de năzuinţele proprietarilor.

Casa parter şi etaj a fost gândită de arhitecţi sub forma unui joc interesant de înşiruiri de volume paralelipipedice care se disting foarte bine de la faţada principală, în timp ce faţada din spate, orientată spre vale, este reprezentată de un imens perete exterior din sticlă.

Jocul volumelor este accentuat prin folosirea pe faţade a unor paneluri lambrisate (având şi rol de protecţie termică) precum şi prin contrastul lor de culori: închis  spre negru (lemn ars) – deschis  (cedar alb).

Foarte interesantă este şi soluţia propusă de organizare a casei. Dacă deobicei livingul este plasat la parter şi dormitoarele la etaj, în cazul nostru, în care casa se află pe o înălţime, o serie de dormitoare sunt la parter  iar la etaj este ivingul (acesta fiind unul dintre volumele menţionate), spaţiul cu diningul şi bucătăria precum şi dormitorul matrimonial plasate în alte volume.

Dacă în cazul clasic, livingul se desfăşoară pe orizontală, deseori adoptându-se soluţia de open-space cu diningul şi bucătăria în continuare, de data aceasta livingul este complet separat, un loc de refugiu, care se desfăşoară mult pe verticală, prin imensele deschideri vitrate şi înaltul coş de fum, foarte vizibil şi la exterior, unde adaugă un plus de design. Avantajul unei astfel de soluţii privind plasarea, forma şi ferestrele livingului este că ai ca perspectivă întrega vale, cu pârtia de schi , munţii şi pădurea.

Alte avantaje ale casei constau în accesul direct la pârti de ski, existenţa unui antreu în care se poate lesne depozita echipamentul sportiv (schiuri, clăpari, sănii, etc.).

Bineînţeles că nelipsitul şemineu dintr-o vilă care se respectă induce un sentiment de linişte dar şi de modernitate, mai ales când este realizat şi finisat din oţel corten cum este în cazul de faţă.  În vederea asigurării unei ambianţe plăcute şi calde la interior, dar şi elegantă, a fost folosit din abundenţă lemnul de esenţă nobilă de nuc american, atât la pardoseli cât şi la placarea tavanului. Pădurea de afară se continuă astfel şi la interior, decizia pentru această esenţă de lemn fiind luată şi pentru culoarea sa închisă, care imprimă decorului un plus de eleganţă.

Stilul ale pentru interior este unul minimalist, acesta fiind însă încălzit prin intermediul unor piese, cum este covorul din living sau operele de artă.

Mai multe amănunte în revista Casa mea, decembrie 2019 – ianuarie 2020

Material realizat cu sprijunul V2COM.

 

Related posts

O locuinta cu trei aripi, in coasta unui arbore

Adina Meyers

Campanie: Achizitionati electrocasnice performante

Adina Meyers

50 de idei de design de semineu

Adina Meyers