Amenajari Interioare

Impactul dezordinii din casă asupra sănătății mintale

Sursa foto: www.pexels.com

Lipsa de timp este o problemă universală, în prezent. Consumerismul – la fel. În aceste condiții, este evident faptul că locuințele noastre au tendința de a se aglomera inutil. Și când ai la îndemână multe lucruri, să le păstrezi în ordine se poate dovedi dificil.

În același timp, ne străduim să acordăm din ce în ce mai multă atenție sănătății noastre mintale – și bine facem! Am învățat să prioritizăm lucrurile și să ne rezervăm timp pentru sport, relaxare și practicarea unui hobby, în detrimentul altor activități. Te-ai întrebat vreodată care este impactul dezordinii asupra sănătății mintale?

Dezordinea însoțește și agravează depresia

Depresia este o stare de profundă nefericire și nemulțumire, pe care pacientul o manifestă în legătură cu tot ceea ce îl înconjoară. Atunci când ești copleșit și spațiul tău de locuit va fi copleșitor, chiar dacă nu întrunești neapărat criteriile necesare unui diagnostic oficial de depresie clinică [2].

Depresia se manifestă printr-o lipsă de energie și dificultăți de concentrare, astfel că pacientul nu găsește resursele sau motivația necesare pentru a face curat. Pe de altă parte, dezordinea poate înrăutăți simptomele depresiei, făcându-l pe pacient să aibă senzația incapacității de a se organiza [1].

Dezordinea crește nivelul de stres

Atunci când ești înconjurat de dezordine, spațiile par mai mici și copleșitoare. Genetic, suntem programați să intrăm într-o stare de stres atunci când suntem captivi în spații mici. Persoanele care locuiesc în case dezordonate sau foarte încărcate au tendința de a avea concentrații mai mari de cortizol, principalul hormon de stres. [3]

Dezordine în casă, dezordine în minte

Dezordinea din casă poate determina dezordine mintală. Haosul intern poate face ca sarcinile obișnuite să fie percepute ca mult mai dificile, mai ales dacă te confrunți cu el zi de zi. Creierul suprasolicitat are dificultăți de concentrare [1].

Aceste schimbări au un impact mult mai amplu decât ai putea bănui. Ele pot influența calitatea somnului, iar de aici pornește un cerc vicios din care e greu să scapi, pentru că o persoană obosită nu poate fi altfel decât dezordonată și dezorganizată [2].

Dezordinea determină suprastimulare mintală

Creierul uman nu poate suporta decât o anumită cantitate de stimuli, pentru o anumită perioadă de timp. Atunci când locuiești într-o casă dezordonată, creierul este în permanență suprastimulat de toate obiectele te înconjoară.

Suprastimularea de durată afectează mai multe dintre funcțiile cognitive, printre care memoria. Atunci când creierul este solicitat în acest mod zi de zi, epuizarea are un impact puternic asupra stării generale de bine [1].

Dezordinea determină izolare socială

Persoanele care trăiesc în case mereu dezordonate au tendința de a se izola de lume. Sentimentul de rușine care îi copleșește pe locuitorii acestor spații dezordonate îi împiedică să invite prieteni, după care îi determină să se izoleze.

Pentru a ne păstra sănătatea mintală avem nevoie de un anumit nivel de stimulare socială, iar încuiatul în casă nu e de natură să ajute la echilibrarea psihică a nimănui. 

Dezordinea poate însoți comportamente compulsive

S-a demonstrat că femeile care gătesc în bucătării dezordonate au tendința de a consuma de două ori mai multe calorii din dulciuri și gustări nesănătoase decât cele care au bucătării curate și ordonate. Consecința este evidentă – îngrășare, predispoziție la diverse boli, lipsă de energie și depresie [2].

Cum reușește o casă curată să te facă să te simți mai bine?

O casă curată presupune efort și energie. Multe persoane se simt bine atunci când casa lor este curată pentru că asta le dă sentimentul că au dus o sarcină la bun sfârșit.

Alte persoane percep acțiunea de a face curățenie ca fiind terapeutică. Este vorba despre o activitate fizică ce oferă rezultate palpabile și concrete. Iar organizarea spațiului personal sugerează o doză de respect față de propria persoană.

Uneori, o casă curată e plăcută pentru simplul motiv că e un indiciu al faptului că tu te simți bine. Iar cea mai bună metodă de a păstra cu ușurință casa în ordine este să renunți la obiectele în plus care o aglomerează.

Bibliografie:

https://anzmh.asn.au/blog/mental-health/link-between-clutter-and-mental-health afisat la 28.04.2022 

https://www.verywellmind.com/decluttering-our-house-to-cleanse-our-minds-5101511 afisat la 28.04.2022

https://www.gogreendrop.com/blog/how-excessive-clutter-affects-your-mental-health/#:~:text=Increased%20Stress,stress%20hormone%20known%20as%20cortisol. afisat la 28.04.2022

Related posts

Vila frumoasa, construita la doi pasi de padure si lac

Adina Meyers

Amenajarea olfactivă a casei

Adina Meyers

Paradisul pisicilor intr-o vila din California

Adina Meyers