Gradinarit

Sistemul de irigare

Alegerea inspirată a sistemului de irigare garantează, în mare măsură, frumusețea grădinii, pentru că astfel plantele se vor menține verzi și se vor dezvolta armonios chiar și în zilele toride sau în perioadele de secetă, când arșița poate distruge tot în cale, inclusiv peluza şi straturile de flori. Cum să alegeți, să instalați și să întrețineți un sistem de irigare potrivit pentru grădină veți afla din cele ce urmează.

Tipurile sistemelor de irigare

În mare, sistemele de irigare se împart în trei categorii: îngropate, aparente și prin picurare. Dar ce alegeți? Atunci când proiectați un sistem de irigare, trebuie să țineți cont de tipul de grădină, plantele pe care le aveți, modul în care acestea sunt repartizate în grădină și de expunerea spre nord, sud, est sau vest a zonelor de irigat. Un alt lucru important pe care vă recomandăm să-l aveți în vedere atunci când vă proiectați grădina și sistemul de irigare este separarea circuitelor de apă în funcție de necesitățile plantelor dintr-o anumită zonă a grădinii. De exemplu, gazonul are nevoie de mai multă apă în perioadele de vară decât celelalte plante. Prin urmare, este obligatoriu să separați circuitele sistemului de irigare care udă gazonul de cele care udă plantele. Astfel, în perioada foarte călduroasă, veți putea administra mai multă apă peluzei și mai puțină plantelor. Dacă nu faceți acest lucru, o să ajungeți în situația în care gazonul va arăta foarte bine, pentru că primește apă suficientă, dar plantele vor suferi sau chiar se vor usca din cauza surplusului de apă.

Sistemul de irigare îngropat este indicat în special pentru gazon. El cuprinde un ansamblu de țevi și turbine ce pot acoperi până la 10 metri distanță. Pe scurt, aspersoarele se ridică din pământ în timpul udării, toate conductele sunt îngropate, iar controlarea udării se face cu ajutorul unui programator. Instalarea unui sistem de irigare îngropat necesită realizarea unui plan tehnic de către profesioniști în acest domeniu, încă din momentul în care grădina se află în stadiul de proiect. Dacă alegeți să faceți acest lucru ulterior, veți transforma întreaga amenajare într-un veritabil șantier, iar plantele vor fi serios afectate. Sistemul de irigare prin linii de aspersie îngropate va aduce spaţiului verde o serie de avantaje: va oferi o ploaie fină, care va asigura un microclimat prielnic creșterii plantelor, nu se va forma crustă la nivelul solului, nu vor fi dezgropate rădăcinile plantelor și nu se vor rupe frunzele. În plus, irigarea va fi uniformă, pentru că numărul mare de aspersoare vor diminua efectul de dispersie cauzat de vânt. Prin montarea unui astfel de sistem, efortul fizic nu va mai fi necesar pentru această activitate. De asemenea, veţi avea posibilitatea să conectaţi aspersoarele la un sistem centralizat, care să programeze orele de pornire și intervalele de timp în care acestea sunt în funcțiune. Sistemul centralizat își va face singur treaba chiar și atunci când nu sunteți acasă.

Sistemul de irigare aparent, compus din aspersoare amplasate la vedere pe gazon, este recomandat pentru grădinile mici sau pentru cele cu multe plante decorative înalte (în cazul cărora se folosește și un trepied pentru aspersoare). Sistemul poate fi instalat foarte ușor și de o persoană care nu este foarte tehnică, chiar și într-o grădină deja amenajată, fără a provoca stricăciuni. Și în acest caz există posibilitatea montării unui programator.

Sistemul de irigare prin picurare este compuns din furtunuri subțiri, cu microaspersoare sau duze montate la distanțe variabile, care se întind la baza plantelor și care distribuie apa direct la tulpina acestora. În cazul acestui sistem, se dozează exact apa necesară în diferite etape de dezvoltare ale plantelor. Consumul de apă pentru irigare este mai redus cu 20-40%, datorită uniformității si randamentului ridicat (90-96%), dar și datorită reducerii pierderilor prin evaporare din sol și aer. Alimentând cu apă numai zona plantelor, spațiul dintre rânduri rămâne uscat, ceea ce înseamnă că puteţi efectua în grădină orice tip de activitate, în orice moment. Udarea directă a solului, fără umezirea plantelor, împiedică apariția și înmulțirea bolilor și dăunătorilor, menținând structura și textura pământului astfel încât sistemul radicular al plantelor să se poată dezvolta mult mai bine comparativ cu alte modalități de irigare. Un alt avantaj important: datorită faptului că frunzele și tulpina plantelor rămân uscate în timpul udării prin picurare, nu există riscul arderii acestora, chiar dacă irigați în zile cu temperaturi exterioare de peste 40 de grade Celsius. Nu trebuie să treceți cu vederea nici faptul că, prin folosirea acestui sistem, se diminuează posibilitatea dezvoltării buruienilor, datorită faptului că se udă numai zona activă a rădăcinilor plantelor ornamentale și a firelor de iarbă din gazon.

Componentele sistemului de irigare prin picurare şi preţuri

Pompa se folosește pentru alimentarea sistemului de irigare cu apă. Preţul ei variază în jur de 400-700 lei pentru o pompă de suprafaţă şi între aproximativ 1.900 şi 2.800 lei pentru o pompă submersibilă.

Reductorul de presiune (preţ aproximativ 12 lei/buc.) menține o presiune constantă în microstropire și picurare. La racordare, poate fi amplasat atât în căminele de vizitare (boxe), cât și în pământ. Majoritatea elementelor sistemului de irigat sunt sensibile la impurități, ceea ce înseamnă că aveți nevoie de un filtru, care să asigure o filtrare complexă a apei care intră în circuit. În cele mai multe cazuri, această operaţiune se realizează prin filtre cu plasă sau filtre cu disc, în funcție de cantitatea de apă care trebuie filtrate (preţ aproximativ reductor de presiune cu filtru, ø ¾”- 47 lei/buc.) .

Conductele din polietilenă (preţ aproximativ 4 lei/ml – ø 16 mm şi 5 lei/ml – ø 4/7 mm) sunt folosite pentru alimentarea cu apă a benzilor de picurare. 

Racordul tubului de picurare simplu sau cu robinet este piesa de legătură între țeava de apă și instalația de picurare (preţ aproximativ racord pentru robinet 3/4″ – 17 lei/buc.). Utilizarea robinetului în montarea sistemelor de irigare prin picurare are avantajul că poate opri complet irigarea pe o anumită zonă din grădină, în cazul în care există plante care nu sunt prea mari iubitoare de apă. 

Tubul de picurare este cel mai eficient mod de a iriga plantele direct la baza lor. 

Dopul tubului de picurare (preţ aproximativ 12 lei/buc.)se utilizează pentru capetele tuburilor cu scopul de a închide circuitul.

Preţul instalării unui sistem de irigaţie automatizat, de către o firmă de specializată porneşte de la 3 euro/mp pentru grădini până în 150 mp şi de la 2 euro/mp pentru grădini de peste 200 mp.

Foto: Sutterstock

Related posts

Invață ce sunt îngrășămintele foliare și care sunt cele mai bune?

Adina Meyers

Cum poti sa-ti cresti propria gradina de plante in casa

Adina Meyers

Ce unelte pentru gradinarit nu trebuie sa lipseasca din magazie

Adina Meyers