Am presarat straluciri intr-un decor special, lasand imaginatia sa creeze un ambient pentru noaptea lui Mos Craciun.

Oricat de rece ar fi iarna, oricat de mult ne-ar ingheta mainile si fata, cand se apropie Craciunul ne invadeaza bucuria si ni se incalzeste ceva in suflet, am vrea poate sa fim din nou copii si sa credem in magia darului primit langa bradul impodobit. Ce urmeaza acestor dorinte? O lista… O lista lunga de activitati ce preced Craciunul va include si cateva cumparaturi pentru a decora locul in care traim sau lucram zi de zi, nu-i asa? Decorul de sarbatoare va spune ceva despre gustul fiecaruia pentru frumos. V-ati gandit cum ar fi un decor glamour de Craciun? Un raspuns vom da si noi: fermecator, cu straluciri de poveste…

Cum l-am realizat? Am ales un ambient special, somptuos, in care am asortat decorurile cu specific de sarbatoare cu formele, texturile si culorile obiectelor de mobilier.

Special realizat sa impresioneze, mobilierul semnat Christopher Guy exceleaza prin formele sale si prin calitatea fara compromisuri. Stilul Art Nouveau, recunoscut in creatia mobilierului, imprima in forma acestuia linia ondulata, sugerand armonie ca intr-o partitura muzicala. Auriu cald, matase, lemn mahon sculptat manual, stralucire de cristal, sunt elemente care armonizeaza acest ambient. Curbura spatarului, o ascutire a formei spre varf care nu compromite confortabilitatea si stabilitatea fotoliului, creeaza o asimetrie eleganta.

Oglinda convexa, unul dintre modelele legendare ale designerului Christopher Guy, creat in amintirea uraganului Katrina, este sculptata tot in lemn de mahon, cu un finisaj auriu Renaissance Gold.

Stralucirea ambientului este sustinuta de comoda cu insertii de oglinda si de candelabrul din cristal cu forme curbe si lumini asemenea lumanarilor aprinse de sarbatori.

Am adaugat acestei compozitii vesela cu acelasi accent glamour: cesti din portelan de Limoges lucrat manual cu foita de aur, pahare de sampanie si un suport de servetele din cristal florentin, lucrat si pictat manual cu foita de aur. Auriul veselei este in ton cu culoarea de baza a ambientului. Am ales o lumanare alba ca zapada pentru coronita de pe masa. Frapiera pentru sampania servita in paharele fine este argintata, stralucirea ei sparge discret auriul dominant, echilibrand prezenta candelabrului transparent. Sfesnicul cu trei brate si decoratiunile de Craciun de pe comoda sunt argintii si asezate pe ramuri de brad. O perna decorativa din catifea neagra cu insertii argintii adauga eleganta decorului si este in ton cu steluta suspendata; am inclus si globuri de sticla, unul langa cafetiera de portelan, altele asezate in boluri in combinatie cu ramuri de brad.

Nu poate lipsi rosul din haina lui Mos Craciun, de aceea ambalajul cadourilor, cateva lumanari si poate… servetelele, vor fi rosii, asemenea bucuriei sarbatorilor.

Craciun fericit!

Mic dictionar Craciun Glamour  

Emotia Craciunului –  de peste doua mii de ani, cea mai importanta sarbatoare a crestinilor ne indeamna sa fim mai buni, mai veseli, mai umani, sa daruim cu sufletul deschis, asemenea lui Mos Craciun, si sa primim orice dar cu bucurie de copil.

Glamour – plin de farmec, incantator, stralucitor

Decor de sarbatori – globuri si beteala, stelute luminate, lumanari, ramuri de brad, ciocolata poleita, coronite, perdele de lumini

Concept: Simona Bonea

 

Related posts

5 aparate care nu ar trebui sa lipseasca din bucataria ta

Adina Meyers

Cum să vă curățați și să vă spălați plantele

Adina Meyers

Advertorial: Cum să alegi mobila pentru dormitor?

Adina Meyers