LifeStyle

Ritter – Broker de Asigurări se extinde în sistem de franciză

Ritter Broker este o companie de asigurări fondată în 2010 din dorința a doi tineri, foști corporatiști de a crea și a ridica în spatele lor o afacere cu capital 100% românesc care să aducă servicii profesionale și premium de intermediere și consultanță în asigurări.

 

În 2010 Cătălin Vasile – fondator & Director General Ritter, a ales calea antreprenoriatului, lăsând în spate poziția ocupată într-o multinațională pentru a își îndeplini visul și anume acela de a crea și de a ridica propria sa afacere cu capital 100% românesc prin care să aducă clienților din zona financiară de asigurări, servicii profesionale de intermediere și consultanță în asigurări.

“ Am plecat la drum știind că pot să creez o afacere pe termen lung din care clienții Ritter să poată primi cea mai bună consiliere raportată la riscurile asigurate versus preț, să poată primi oferte de asigurări de la mai multe societăți de asigurări, astfel încât asigurarea pe care ei aleg să o cumpere să fie lucrul pe care și l-au dorit “ Cătălin Vasile – Director General Ritter Broker

Patru ani mai târziu, în 2014 Directorul de Vânzări – Alexandra Brătescu s-a alăturat conducerii și echipei Ritter plecând din sistemul bancar spre o zonă cu totul nouă, dar provocatoare și anume cea a intermedierii și consultanței în domeniul asigurărilor.

Motivul principal pentru care Ritter Broker s-a dezvoltat puternic în doar 8 ani de zile și a ajuns în momentul acesta la o cifră de afaceri de 13 500 000 lei și 45 000 de polițe vândute în 2017, este clientul și consumatorul de asigurări și nevoile pe care acesta le are, nevoi pe care Ritter Broker reușește să i le implinească tocmai pentru că el este focusul acestei companii.

Începand cu acest an Ritter Broker dorește să implementeze un sistem de franciză pentru a putea oferi servicii de calitate la nivel național, oferind posibilitatea clienților din orașe mai puțin dezvoltate din punct de vedere al sistemului financiar de asigurări și brokeraj, să beneficieze de polite și oferte de leasing atent concepute pentru nevoile sale.

Ritter Broker lucrează cu 27 de societăți de asigurări, 3 societăți de administrare a fondurilor de pensii pilon III și cu 10 companii de leasing financiar și operațional, putând să ofere peste 1000 de produse financiare potențialilor clienți. Produse ce pot fi comercializate prin sistem de franciză și de către viitorii parteneri Ritter Broker.

În afară de un vast portofoliu de produse financiare, gata create în urma unor analize și discuții ample cu societățile colaboratoare, Ritter Broker pune la dispoziția francizatului nu doar un brand și un birou sau stand frumos amenajat ci și un know how vast, îmbinat cu posibilitate de a comercializa niște produse premium special concepute împreună cu companiile de asigurări și leasing pentru a putea satisface necesități diverse și a venii în întâmpinarea clientului.

 

“Francizatul Ritter Broker va beneficia de avantajul de a lucra ca broker de asigurări alături de francizor, care are o vastă experiență în domeniu, gestionând paleta largă de produse menționate anterior și transformând această activitate într-un business de sine stătător, cu o recurență anuală ce va ține doar de capacitatea francizatului de a interacționa într-un mod profesionist cu clienții din portofoliu. După cum probabil cei interesați știu deja, pentru a devenii broker de asigurări trebuie să îndeplinești niște condiții destul de dificile atât din punct de vedere financiar, pentru că trebuie să depui un depozit destul de mare pentru a înființa o companiei de brokeraj, cât și din punct de vedere legal pentru ca este o procedură anevoioasă pentru a putea fi autorizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiara.” Alexandra Brătescu – Directorul de Vânzări

Avantajele de care vor beneficia toți viitorii francizați sunt multiple și pornesc de la faptul că vor avea acces la baza de date a clienților Ritter Broker, vor avea aceleași standarde impuse de către Ritter Broker și nu se vor face diferențe privind ofertele de la societățile de asigurări de pe plan internațional, vor avea acces la diverse proiecte din cadrul pieței asigurărilor  prin colaborarea cu Ritter Broker, vor primi plata la timp a comisioanelor și li se vor oferi servicii complementare polițelor de asigurare, care îi vor ajuta să își crească veniturile.

“Noi oferim un sistem de business, un model adecvat celor ce vor să se dezvolte și să râmână independenți în același timp. Avem franciza construită pe module ce pot fi dezvoltate în funcție de zona și partenerul ales. Adresabilitatea e largă și poate fi construită pe paliere de buget în directă relație cu potențialul partenerului. Vedem parteneriatul cu francizatul Ritter pe termen lung și foarte lung, din care să beneficiem fiecare în parte de experiența celuilalt și astfel să dezvoltăm o echipă consolidată ce va deservi exclusiv francizaților și nevoilor acestora. Vom acorda acces instant și gratuit la platforma Ritter care susține întreaga activitate a francizei, suport tehnic pentru produsele de asigurare comercializate și transparență în privința comisioanelor și a contractelor.” Cătălin Vasile – Director General Ritter Broker

Pentru mai multe detalii vă invităm să consultați site-ul Ritter – secțiunea franciză (https://www.ritter.ro/franciza-ritter).

 

 

 

 

 

 

Related posts

Duraziv: Inaintea sarbatorilor pascale cresc vanzarile de produse de calitate

Adina Meyers

Care este cel mai bun cărucior pentru un nou-născut?

Adina Meyers

Cateva metode prin care poti afla rapid cine te suna

Adina Meyers