Amenajari Exterioare Home Practic

Piese esențiale în amenajarea unui stand expozițional de succes

Dacă participi, des, la evenimente și târguri expoziționale, trebuie să știi că felul în care îți amenajezi standul îți poate influența, semnificativ, succesul. Prin fața standului tău vor trece sute de persoane, care au mai văzut înainte și alte zeci de spații, branduri, culori și mesaje. De aceea, dacă vrei să fii vizibil și să convertești trecătorii în clienți fideli, citește recomandările de mai jos și pune-le în practică!

1. Elementele de branding (postere, bannere, steaguri)

Primul lucru pe care un trecător îl caută cu privirea este denumirea companiei care deține standul și domeniul ei de activitate. De aceea, asigură-te că logo-ul, sloganul și alte elemente esențiale ale brandului tău sunt vizibile pentru public. Montează bannere, postere, stegulețe și orice alte materiale de branding ai la dispoziție. Poziționează-le astfel încât să fie vizibile din orice unghi, însă, nu exagera, din punct de vedere cantitativ. Rezumă-te la câteva piese de calitate, în care scrisul este lizibil, iar brandul tău iese în evidență, într-un mod profesional și elegant.

2. Surse de informații și contact

Imaginează-ți traseul unui potențial client care trece pe lângă zeci sau chiar sute de standuri, în doar câteva ore. Este foarte greu să țină minte fiecare companie, așa că rolul tău este să-i ajuți pe vizitatori să nu te uite. Pe lângă elementele de identificare ale brandului, include în stand și surse de informație utilă pentru un vizitator care interacționează pentru prima dată cu firma ta. Gândește-te ce ar dori să știe cineva despre tine și activitatea ta, ce întrebări ar putea pune și cum ai putea convinge pe cineva să colaboreze cu tine.

Poți pune la dispoziție flyere cu texte ușor de citit, sub formă de liste, tabele și rezumate. De asemenea, poți realiza broșuri cu gama ta de servicii. Nu uita ca, pe fiecare material, să incluzi într-un loc vizibil și datele de contact. Astfel, dacă cineva dorește să afle mai mult sau să cumpere produsele sau serviciile tale, o va putea face imediat. Pune pe materiale o adresă de e-mail, un număr de telefon, un website sau conturile tale de Facebook și Instagram.

3. Un spațiu confortabil pentru conversație

Când un vizitator se arată interesat de produsele sau serviciile tale, este momentul să îl inviți la o discuție detaliată. De aceea, în standul tău, trebuie să existe un spațiu potrivit pentru acest lucru, care să-l facă pe potențialul client să rămână și să se simtă bine. Optează pentru două scaune sau fotolii confortabile, o măsuță de cafea și perne decorative. Oferă-le vizitatorilor cafea, apă, ceai sau mici gustări. Poți căuta mai multe idei de amenajare stand expozițional, astfel încât să creezi o atmosferă plăcută. Nu uita, totuși, să aduci și o notă personală, care să reprezinte compania ta.

4. Evidențierea produsului

Chiar dacă toate elementele de mai sus sunt extrem de importante, nu uita care este piesa de bază a standului și, totodată, scopul pentru care te afli acolo: produsul sau serviciul tău. Dacă spațiul îți permite acest lucru, pune, pe stand, produsele pe care le oferi. Fie că este vorba despre articole vestimentare, decoraţiuni, accesorii, preparate culinare sau produse cosmetice, arată-le vizitatorilor despre ce este vorba. În cazurile aplicabile, oferă mostre gratuite ale celor mai bune produse și invită trecătorii să guste, să miroasă sau să încerce produsele tale. În acest mod, ei vor avea parte de o experiență senzorială autentică și vor putea decide, pe loc, dacă le place ce oferi.

În final, indiferent de cum alegi să-ți amenajezi standul, nu uita că interacțiunea este esențială pentru succes. Zâmbește-le vizitatorilor, comunică, acceptă întrebări și oferă răspunsuri sincere și detaliate. Acest lucru te va diferenția de concurență!

Related posts

Apartamente noi de vânzare în zona Theodor Pallady

Adina Meyers

Ce culori sa alegi pentru dormitor, in functie de personalitatea ta?

Adina Meyers

Studiu îngrijorător despre ”Percepția românilor și nivelul de cunoștințe despre cancerul de piele” 

Adina Meyers