Nimic nu contează mai mult la o casă decât rezistența sa. Securitatea locatarilor depinde în totalitate de acest aspect, așa că e foarte important ca structura acesteia să fie cât mai solidă. Iar cea mai importantă parte din această structură este fundația. Fundația susține întreaga greutate a casei. Totul, de la pereți și acoperiș, la ferestre, uși și chiar mobilier, se sprijină pe fundație.

Chiar dacă nu o poți vedea și nu prea te gândești la ea, fundația este, cu siguranță, cea mai importantă parte a casei tale. Din acest motiv, trebuie să fii extrem de atent în această fază a construcției. O greșeală de proiectare sau o defecțiune la fundație te poate costa foarte mult, în special dacă nu e descoperită la timp. Iată la ce ar trebui să fii atent atunci când construiești fundația casei tale:

 

Planificare și măsurători

Etapa de planificare are un rol foarte important atât pentru amplasarea, cât și pentru construcția corectă a fundației. Va trebui să alegi amplasamentul fundației și să faci o serie de măsurători asupra terenului. Măsurătorile vor determina colțurile fundației și conturul general al amprentei casei asupra terenului, așa că  trebuie făcute foarte atent, pentru a nu lăsa loc de greșeală.

De asemenea, va trebui să determini adâncimea la care va fi turnată fundația. De regulă, adâncimea fundației variază între 70 de cm în zonele de câmpie și 120 de cm în zonele montane. O analiză a solului realizată de un expert e utilă și foarte necesară pentru a determina adâncimea corectă a fundației.

 

Armarea fundației

Înainte de a monta armătura fundației va trebui să torni betonul de egalizare. Acesta funcționează ca o zonă de tampon între fundația propriu-zisă și pământul de dedesubt și preia neregularitățile terenului, formând o platformă stabilă pentru montarea armăturilor.

Armătura funcționează ca un schelet pentru o clădire. Folosirea armăturilor întărește betonul turnat și fortifică fundația, motiv pentru calitatea oțelului folosit contează foarte mult. Chiar dacă găsești un pret otel beton scăzut, nu ar trebui să te orientezi numai după preț. Calitatea materialelor pe care le folosești este esențială, pentru că e singurul lucru care te asigură că fundația casei tale nu va suferi defecțiuni și nu se va degrada în timp.

Nu e decât o singură șansă ca armătura să fie bine montantă, pentru că după turnarea betonului nu se mai poate acționa asupra sa. Există posibilitatea ca unii constructori să folosească o cantitate mai mică de oțel beton decât cea preconizată pentru armare, în ideea că merge și așa. Nu trebui să permiți acest lucru. Asigură-te că armătura este construită corect și complet de la bun început și vei evita multe probleme pe viitor.

 

Cofrajul de lemn

Înainte de a turna betonul, va trebui să construiești un cofraj de lemn care va deveni matricea fundației tale. Cofrajul trebuie montat cu atenție în poziție, pentru că el va da formă fundației, iar ultimul lucru pe care îl vrei este ca lemnul să se deformeze sau chiar să se rupă și betonul să se scurgă în afară.

Tocmai de aceea, vei avea nevoie de lemn dur, care nu să nu se deformeze sau să se rupă sub greutatea betonului, iar cofrajul trebuie să fie etanș, pentru a opri scurgerea laptelui de ciment.

 

Turnarea betonului

Betonul poate fi preparat la fața locului sau poate fi comandat gata preparat de la o stație de betonare. Compoziția și rezistența acestuia trebuie să fie adaptate la natura construcției care urmează să fie amplasată pe fundație. Spre exemplu, o casă cu 2 etaje va avea nevoie de o fundație mai solidă decât una cu un singur etaj.

Temperatura optimă pentru turnarea betonului este cuprinsă între 5° și 30° Celsius, iar acești parametri trebuie respectați cu strictețe. Viteza de turnare trebuie să fie suficient de mare pentru a evita întărirea parțială a unor zone înainte ca procesul să fie terminat. Totodată, aceasta trebuie să fie suficient de scăzută pentru a evita supraîncărcarea cofrajelor. De asemenea, va trebui să te asiguri că armătura este acoperită de un strat de beton de cel puțin 3-4cm.

La final, după ce ai terminat turnarea și betonul începe să se întărească, acesta va trebui tratat. Cea mai comună metodă de tratare este prin stropirea cu apă a betonului intrat în priză, pentru a împiedica evaporarea apei de pe suprafața acestuia. 

Related posts

Cum evaluam performanta energetica a ferestrelor?

Adina Meyers

PowerDoor, usile de garaj care produc energie pentru casa

Adina Meyers

Proiect de casă la parter: suprafața utilă 94.41 mp

Adina Meyers