Amenajari Interioare

HORNBACH: Instalațiile high tech pentru brad și globurile LED – cele mai dorite produse de Crăciun în rândul românilor

  • Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, anunță inaugurarea Târgului de Crăciun pentru cel de-al 12-lea an consecutiv și, astfel, amenajarea unei zone special destinate Sărbătorilor de iarnă pe o suprafață de circa 250 mp în cadrul celor șase magazine locale. Când vine vorba de produsele care vor atrage cei mai mulți clienți, estimările companiei arată că instalațiile high tech pentru brad și globurile LED sau cele din sticlă suflată se vor afla în top, alături de brazii naturali.  Sortimentul dedicat Sărbătorilor de iarnă este disponibil acum și online

„Românii sunt din ce în ce mai interesați de tehnologie, alegând produse inedite chiar și atunci când este vorba despre Sărbătorile de iarnă. Astfel, sortimentul nostru din acest an pe categoria produselor pentru Crăciun va cuprinde și instalații de brad SMART, ce pot fi controlate de la distanță prin intermediul unei aplicații disponibile atât în Google Play, cât și în App Store“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.              

Reprezentantul companiei a estimat că românii vor fi interesați, de asemenea, și de globurile din sticlă sau vârfurile de brad cu LED produse în Germania, dar și de cele din sticlă suflată, care au un design deosebit.

„Printre noutățile din acest an în magazinele Hornbach se numără și figurinele gonflabile de mari dimensiuni sau brazii artificiali cu o înălțime de peste 4 metri. Toate acestea se adaugă unui sortiment bogat de decorațiuni, plante și mai ales brazi naturali sau artificiali, de diverse dimensiuni, care însumează peste 1.000 de produse dedicate Crăciunului“, a mai adăugat Mugurel-Horia Rusu.

Pe lângă produsele destinate amenajării interioarelor cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, Hornbach dispune și de o gamă variată de articole speciale pentru decorarea grădinilor. Potrivit companiei, românii investesc tot mai mult în produse de sezon pentru amenajarea zonelor exterioare ale casei, iar instalațiile LED interconectabile și figurinele cu inspirație de Crăciun sunt cele mai cerute.  Tendințele pieței locale arată și o orientare tot mai mare a românilor către produse de calitate superioară.

În ceea ce privește articolul-vedetă – bradul natural Abies Nordmanniana -, românii sunt tot mai interesați de a achiziționa produse provenite din plantații sustenabile. Recunoscuți pentru coronamentul bogat și rezistența în timp, brazii proveniți din Danemarca și Germania se vor situa în topul preferințelor clienților.

Gama pentru Crăciun, disponibilă și în magazinul online

„În fiecare an, Târgul de Crăciun Hornbach are un impact pozitiv asupra cifrei de afaceri a companiei. Astfel, și în acest an mizăm pe acest lucru. Mai mult decât atât, întregul sortiment din gama pentru Crăciun se poate regăsi și în magazinul online și suntem convinși că va atrage un număr mare de clienți“, a completat Mugurel-Horia Rusu.

Despre Hornbach România

Fondată în anul 1877, Hornbach este singura companie din domeniul construcțiilor și grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de 6 generații. În acest moment, concernul deține 159 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit, în 9 țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveția, Suedia, Slovacia și România), dintre care 6 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara și Sibiu).

Conceptul comercial și gama de produse sunt orientate în întregime către sprijinirea proiectelor clienților. Hornbach le garantează acestora prețuri mereu mici, fiind lider de piață pe acest segment, iar consilierea oferită de specialiștii companiei direct la raft și serviciile puse la dispoziție în fiecare magazin sunt foarte apreciate.

Prin pionierat, cum ar fi deschiderea primului magazin mixt de materiale de construcții și produse de grădinărit (1968), a primului megastore (1980) și a primului magazin de materiale de construcții cu conceptul drive-in (2003), Hornbach își dovedește în permanență forța inovatoare. De decenii, Hornbach este considerat un angajator de top, în acest moment având aproximativ 21.000 de angajați care contribuie la succesul companiei.

Related posts

Casa „Posehuset”, un grajd transformat intr-un studio artistic

Adina Meyers

Cum să creezi o atmosferă de lux în casa ta?

Adina Meyers

Inspiraţie scandinavă pentru un apartament mic

Adina Meyers