După ce ai locuit o viaţă la bloc, în zona zero a Bucureştiului, şi dintr-o dată te muţi la curte, înconjurat de linişte şi de verdeaţă, parcă simţi că abia atunci începi să trăieşti. Aceeaşi senzaţie a avut-o şi gazda noastră, care a făcut această schimbare în urmă cu 16 ani.
Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek
„Locuiam în Piaţa Unirii, la fântâni, când, într-un week-end, am mers în vizită la nişte prieteni, la Snagov. Mi-a plăcut să iau masa în aer liber, să ascult liniştea şi păsărelele cântând… Atunci m-am gândit cât de frumos ar fi să mă pot bucura de aceste lucruri în fiecare zi, chiar la mine acasă. Din acel moment, am început să caut un loc pentru casă la periferia oraşului, păstrând totuşi o anumită distanţă faţă de centru.”
Căutările au durat mai multe luni, iar vizionările cu agenţiile imobiliare au fost numeroase, până când, într-un final, gazda noastră a găsit un teren pe placul său. Este vorba de un lot de 640 de metri pătraţi, cu formă dreptunghiulară, situat în Pipera, în zona Iancu Nicolae. „Mi-a plăcut că nu era stradal – ca să am praf şi zgomot – şi că în acelaşi timp aveam staţie de autobuz în apropiere, astfel încât să pot ieşi în oraş şi iarna, când ninge abundent şi nu se poate circula cu maşina personală.”
A cumpărat terenul în anul 2000 şi tot atunci a început ridicarea casei, realizată în regie proprie.
De profesie economist, gazda noastră (care locuieşte singură) nu mai trecuse prin experienţa construirii unei locuinţe, aşa că soţul unei bune prietene i-a fost „sfătuitor” şi arhitect.
La fel ca toţi cei care s-au mutat de la apartament la casă, şi ea şi-a dorit încăperi spaţioase, multă lumină naturală şi zone cu funcţiuni de divertisment sau practice, precum: sală de sport, cramă, spălătorie/uscătorie etc.
Întreaga poveste o găsiţi în ediţia de octombrie a revistei Casa mea.
