LifeStyle Retete

Deserturi din vremea copilăriei

Copiilor le plac duminicile, mai ales când bucătăria se umple de mirosul apetisant al dulciurilor de casă. Ele sunt biletul de trecere al week-end-urilor perfecte şi al momentelor tihnite cu familia.

Dulciurile, sufletul casei

Deserturile copilăriei sunt nemuritoare în familiile în care gătitul face parte din sufletul casei. Şi poate unul dintre cele mai îndrăgite preparate care au rămas din vremea în care jocul era principala preocupare, este reprezentat de clătite. Cu gem, dulceață, miere şi nucă, brânză sau, mai nou, cu savuroasa combinație de banane şi cremă de ciocolată, clătitele sunt printre cele mai populare deserturi de familie. Dacă vei vrea, însă, să-i surprinzi pe cei mici cu ceva diferit ca gust, o umplutură care-i va fermeca este dulceața de trandafir. Dulceața în sine este un desert foarte atrăgător, având o aromă plăcută şi un parfum desăvârşit. Aceasta se face numai din trandafiri speciali cum este soiul Rose de Rescht pe care îl poți găsi la FamousRoses.eu. Rose de Resht este un trandafir cu un parfum puternic, din petalele sale obținându-se şi un sirop foarte gustos sau un ceai deosebit de parfumat. Dulceața este deosebit de aromată și parfumată. Trandafirul Rose de Rescht are un parfum puternic și plăcut, iar culoarea petalelor este de un roz spre roșu-purpuriu.

Sunt multe rețete de clătite pe care le poți încerca, dar toate au la bază ouăle, făina, laptele, apa, zahărul, un pic de sare, zahărul vanilat şi coaja rasă de lămâie. Opțional, se poate adăuga şi unt topit. Clătitele pot fi, însă, şi de post, pentru acestea fiind nevoit să renunți la ouă şi la lapte, pe care îl vei înlocui cu apă minerală sau sifon. Rezultatul va fi la fel de bun, ba chiar mai fraged.

Voinicelul salam de biscuiți și ciocolata de casă

Dacă înainte, vedetele erau biscuiții Voinicel sau orice biscuite care făcea concurență cu succes unui spărgător de nuci, acum există numeroase variante care pot fi folosite pentru a prepara un salam de biscuiți excelent. Nici cacao nu era atunci ce se găseşte azi prin magazine, dar gustul desertului care umplea ghiozdănelele şcolarilor şi după amiezele cu familia era la fel de bun şi iubit ca şi acum.

"Batonul" copilăriei era acea ciocolată de casă care se vindea tăiată în dreptunghiuri, de pe tăvile aflate în vitrinele cofetăriilor. Era deliciul pofticioşilor, iar porțiile erau întotdeauna prea mici pentru apetitul acestora.

Dar dulciurile copilăriei sunt nenumărate. Gogoşi, gemuri, scovergi, plăcinte, cozonaci sunt tot atâtea motive pentru care să îți doreşti să călătoreşti în timp în vremea amintirilor glazurate. Iar copiii tăi le vor îndrăgi la rândul lor pentru că nimic nu se compară cu dulciurile în care mama pune tot sufletul şi toată iubirea ei.

Related posts

Sălile de fitness se redeschid din 15 iunie

Adina Meyers

Covorașe profesionale pentru un design interior estetic și util

Adina Meyers

Lactatele, sursa ta de sanatate

Adina Meyers