Home

Cum să creezi obiecte noi şi vesele din vechituri

Sigur ai adunat în casă tot felul de lucruri numai bune de aruncat la gunoi: resturi de lemn, sticle de plastic, becuri arse şi multe altele.

Deşi aparent nu mai au nicio utilitate, noi te sfătuim să le mai dai o şansă. Inspiră-te din ideile noastre şi refoloseşte-le pentru a da naştere unor obiecte nou-nouţe, colorate şi originale.

1. Căsuţe decorative pentru garduri vesele

Iată o idee de care cei mai încântaţi vor fi cei mici. Pentru a realiza aceste decoraţiuni frumoase, valorificaţi resturile de lemn, scândurelele sau baghetele pe care le aveţi prin magazie. În ceea ce priveşte designul şi cromatica lor, varietatea este cuvântul-cheie. Cu cât vor fi mai originale şi mai vesel, cu atât gardul va fi mai animat şi va avea mai multă personalitate. Aceste decoraţiuni sunt binevenite mai ales acum, în sezonul rece, când curtea are nevoie de o pată de culoare.

2. Mascote pentru peluză

Nici nu vă închipuiţi cât e de simplu să creaţi „personajele” din imagine, iar astfel să daţi peluzei o notă jucăuşă şi haioasă. „Reţeta” constă în imaginaţie, creativitate şi… două pet-uri. Pentru a realiza ariciul, lipiţi pe una dintre sticle conuri mici de brad sau pin (cam pe trei sferturi din suprafaţă), după care, în partea ei superioară, pictaţi năsucul şi ochişorii. Cât priveşte ciupercuţa, decupaţi partea de sus a celeilalte sticle, vopsiţi-o în roşu şi alb şi montaţi-o pe un mini-felinar.  

3. Balansoar multicolor

Aţi descoperit în podul casei un balansoar vechi, din fier, al cărui design retro vă place foarte mult, dar care nu se potriveşte cu decorul actual al balconului sau grădinii? Ei bine, cu un mic update, acesta nu doar se va integra în ambient, ci va deveni vedeta lui. Îmbrăcaţi-l în fâşii de materiale cât mai colorate, iar astfel veţi crea un obiect cool şi mult mai confortabil.    

4. Mini-vaze din becuri arse

Refolosiţi becurile care s-au ars pe post de mini-vaze. În loc să le aruncaţi la gunoi, puneţi în ele apă şi floricele colorate, după care agăţaţi-le prin casă sau pe afară, de crengile copacilor. Veţi obţine un decor de sărbătoare, potrivit pentru momentele speciale din viaţa voastră.

Sursa foto:

www.pinterest.com

www.shutterstock.com

www.boredpanda.com

Related posts

Makeover: baie mare versus baie mică. Idei practice pentru decorare – FOTO

Adina Meyers

Parchetul da viata casei tale. SikaBond-52 Parquet si SikaBond-54 Parquet il sustin sa o faca pentru mai mult timp!

Adina Meyers

Bring the Outdoors in

Adina Meyers