Pentru a va spori confortul, este important ca, indiferent de suprafata terenului de langa casa, sa va amenajati un loc de relaxare.

„Scena” pe care o prezentam astazi a fost amenajata in curtea unei case restaurate, aflate intr-un cartier rezidential din Bucuresti. Opera ii apartine designerului Hamid Nicola Katrib care le-a facut proprietarilor un „colt de rai” in imediata vecinatate a casei. Livingul in aer liber nu tine seama de suprafata gradinii si nici de pozitionarea casei, asa ca indiferent cum arata proprietatea dumneavoastra, puteti sa aplicati modelul zonei de relaxare.

Nu aveti nevoie decat de un set de mobilier din fier forjat, pentru un plus de distinctie, sau unul din lemn tratat special pentru exterior sau din rattan, pentru mai multa caldura si intimitate. Acest loc este recomandat sa fie amplasat in imediata vecinatate a casei, in cazul unei gradini de mici dimensiuni sau a unei curti interioare, sau intr-un foisor, in cazul in care suprafata terenului va permite sa va izolati. In plus, locul ideal al livingului este in spatele casei, pentru a beneficia de intimitate si pentru a va feri de zgomotul strazii. In plus, va puteti feri de ochii indiscreti ai vecinilor cu ajutorul unui gard inalt, fara goluri, care poate fi impodobit cu aplicatii din lemn, fier forjat sau chiar plante cataratoare. Livingul in aer liber trebuie pozitionat pe o suprafata perfect plana si solida, in mod ideal, pavata cu piatra naturala sau cu caramida arsa. Dupa ce ati pus la punct si acest aspect, va puteti preocupa de detalii. Desi locul de relaxare se afla in aer liber, nu este cazul sa renuntati la confort, asa ca puteti impodobi mobilierul din fier forjat cu perne plusate sau chiar din satin si sa asezati o fata de masa drept suport pentru un set de portelanuri cu motive traditionale.

Mai multe fotografii si informatii in numarul de septembrie al Revistei Casa Mea.

Material realizat cu sprijinul designerului Hamid Nicola Katrib

www.creadecoration.ro
Tel.: 0742.224.570

 

Related posts

Cum amenajati un living in gradina?

Adina Meyers

Și holurile mici pot fi decorate cu farmec

Adina Meyers

Cum si-a amenajat Monica Tatoiu gradina in stil Feng Shui

Adina Meyers