LifeStyle

Ceramica SA Iasi a devenit Brikston Construction Solutions SA

Compania Ceramica SA Iasi, unul dintre principalii jucatori ai pietei locale de materiale de constructii pentru zidarie si finisaje, anunta schimbarea denumirii in Brikston Construction Solutions SA incepand cu luna februarie, preluand astfel numele brandului sub care sunt cunoscute produsele fabricate si comercializate.

“Decizia de schimbare a denumirii in acord cu brandul s-a realizat pentru a avea o comunicare unitara catre consumatori, dar si pentru a reflecta identitatea brandului care ne-a consacrat si in numele companiei. Lansarea acestui brand a fost un pas strategic, deoarece compania noastra a castigat increderea consumatorilor, reusind sa se impuna in piata materialelor de zidarie. De asemenea, brandul Brikston a jucat un rol esential in transformarea companiei dintr-un jucator la nivel local, in unul national”, a declarat Iulian Mangalagiu, directorul general al Brikston Construction Solutions SA.

Acesta a mai adaugat ca schimbarea denumirii companiei vine si in intampinarea planurilor de extindere a exporturilor si, in acest fel, identitatea unitara a firmei si a brandului este un avantaj.

Iulian Mangalagiu a mai declarat ca, dincolo de schimbarea denumirii, Brikston Construction Solutions SA va continua in acest an sa investeasca in serviciile pe care le ofera. Printre acestea se numara asigurarea transportului, asigurarea gratuita de consultanta si documentatie tehnica de specialitate si, in acelasi timp, oferirea unui soft care calculeaza cu precizie necesarul de materiale al unei constructii.

“Pentru 2015, Brikston Construction Solutions SA isi propune sa continue strategiile care au dus la cresterea cotei de piata din 2008 pana in prezent: extinderea teritoriala, dezvoltarea gamei de produse, mentinerea la standarde ridicate a calitatii produselor. Totodata vom continua sa ne adaptam nevoilor partenerilor nostri si sa oferim servicii cat mai performante si complexe”, a mai spus Iulian Mangalagiu.

Brikston si Brikston klinker au adus triplarea business-ului in doar 4 ani

Pe langa produsele de zidarie cu care s-a remarcat, compania a dezvoltat in timp si o oferta de solutii ceramice complete pentru constructii – Brikston klinker – gama ce cuprinde caramida si placaj ceramic klinker, pentru placarea fatadelor, si pavaj ceramic klinker, deosebite ca aspect, dar si ca rezistenta in timp, produse pentru aplicatii speciale precum gratare, caramida pentru gard, granule ceramice decorative pentru gradina.

„Lansarea celor doua branduri au facut ca, din 2008 si pana in 2012, vanzarile companiei sa se tripleze fata de momentul anterior lansarii acestor marci. Unul din motive, dincolo de calitatea produselor, a fost si faptul ca numele Brikston este puternic si incarcat de semnificatie. Am combinat termenii ‚brick’ (caramida) si ‘stone’ (piatra) pentru a oferi clientilor, prin nume, cel mai important beneficiu rezultat din utilizarea caramizilor noastre: rezistenta la compresiune. In plus, sloganul Brikston, ‚Mai rezistenta decat prevede legea’, spune totul despre standardele noastre de calitate”, a subliniat Iulian Mangalagiu.

Acesta a mai adaugat, de asemenea, ca in procesul de productie se utilizeaza numai materii prime de cea mai buna calitate si tehnologii performante. In plus, compania se preocupa de eficientizarea si imbunatatirea in mod continuu a fluxului de productie, pentru a oferi produse cat mai bune din punct de vedere calitativ, iar acest lucru presupune investitii, an de an, in modernizarea liniilor de productie.

 

 

Related posts

Thermomix®, aparatul care schimbă vieţile şi destinele… din bucătărie!

Adina Meyers

Cum iti poti amenaja locuinta ca sa fii mai aproape de natura

Adina Meyers

Mario Vargas Llosa. Posibila ilustratie de carte

Adina Meyers