Calatorii Home LifeStyle

Cea mai frumoasă plajă de pe litoralul românesc: are nisip fin, iar apa este verde-turcoaz ca în stațiunile exotice – FOTO

Când ai chef de explorat litoralul Mării Negre, la tine acasă, nu peste graniţă la bulgari, sudul încă îţi poate furniza câteva surprize plăcute. La mijlocul distanţei dintre Constanţa şi Mangalia este una dintre cele mai frumoase plaje sălbatice de pe litoralul românesc.

Mica localitate poate fi destinația perfectă de vacanţă. Plaja are nisip fin, iar apa este verde-turcoaz, ce te duce cu gândul spre destinațiile exotice. Plaja din Tuzla este una dintre ultimele plaje sălbatice ale României. Cele de la Vadu și Corbu, fiind deja cucerite de valuri de turiști.

Vizitatorii dornici de relaxare se pot caza fie în casele localnicilor, fie direct pe plajă, la cort. Plaja de la Tuzla este încă un loc virgin, cu apă curată, vegetaţie, stânci şi barăci de pescari unde oaspeţii sunt primiţi cu peștii proaspăt prinși.

Oază de liniște

Turiştii pot petrece aici, câteva ore de relaxare şi linişte. Localitatea Tuzla, care îşi trage numele de la cuvântul turcesc „sărărie“, este vegheată de cel mai vechi far al litoralului, construit la 1900.

Farul de aterizare de la Tuzla a fost inaugurat în anul 1900, când indica ţărmul cu ajutorul lămpilor de petrol. A fost modernizat în anii 1946, 1957 şi 1972, iar în anul 1958 a fost electrificat. Acum aparţine Forţelor Navale Române, fiind în administrarea Direcţiei Hidrografice Maritime. Cu o înălţime de 44 de metri a construcţiei şi 62 de metri a luminii, farul de la Tuzla are o lumină albă, cu două sclipiri, cu o perioadă de 9,7 secunde şi vizibilitate de 20 de mile marine.

Pe el se află instalat un far auxiliar, care are o lumină roşie fixă, cu vizibilitate de şase mile marine, înălţimea luminii – 57 de metri şi un semnal de ceaţă (n.r. – nautofon) care emite litera „U“ în codul Morse. Lumina roşie fixă indică navigatorilor că se află într-o zonă cu ape periculoase, puţin adânci. Alte faruri de semnalizare mai sunt la Constanţa, Mangalia, Midia, Gura Portiţei, Sfântu Gheorghe şi Sulina.

Coordonate

Localitatea Tuzla se află pe şoseaua Constanţa-Mangalia (DN39), fiind situată imediat după Eforie Sud, de care este aproape lipită. Ţinând şoseaua Mangaliei, ajungi la Costineşti, situat la nouă kilometri de Tuzla. La ieşirea din Tuzla, pe un drum lăturalnic de trei kilometri, se află Aeroportul Tuzla şi Unitatea Militară 02040 a Forţelor Navale Române, unde funcţionează grupul de elicoptere Puma Naval aparţinând celor trei fregate: Regina Maria, Regele Ferdinand şi Mărăşeşti.

Foto Facebook

Related posts

100% stil si functionalitate

Adina Meyers

Asociația CONIL organizează la Circul Metropolitan, în 9-10 martie 2019 un weekend – eveniment „Primăvara Copiilor”, ediție specială CONIL Fest

Adina Meyers

Praf de stele, în premieră, la Teatrul Nottara

Adina Meyers