Home LifeStyle Practic

Meteorolog, despre canicula din România: „Orele cu stres termic s-au înmulțit, iar organismul uman nu poate face față.” Sfaturi practice

Meteorologii atrag atenția că numărul de ore din timpul anului cu stres termic generat de căldură a crescut foarte mult în ultimele decenii. S-a observat că începând din 1979 până în 2019, numărul de ore de-a lungul anului, cu stres termic la căldură a crescut foarte mult.

În special în București, comparativ cu toate orașele mari din Europa. Și nu numai că acest stres termic a crescut ca număr de ore, dar aceste ore tind să fie una după alta, ceea ce este foarte greu de suportat pentru organismul uman.

Potrivit expertului în fenomene meteo extreme, Bogdan Antonescu: „În momentul în care avem stres termic pentru organism, organismul nu mai face față prin a ajunge la un echilibru termic natural”.

Cum să ne protejăm de caniculă: sfaturi practice

Temperaturile ridicate înregistrate în cursul zilei pot genera probleme de sănătate atât persoanelor sănătoase, dar mai ales celor cu suferinţe cardiovasculare, neuropsihice, endocrine, metabolice, în general bolnavilor cronici si copiilor.

În zilele călduroase, dacă organismul nu reuşeşte să-şi menţină temperatura în jur de 37 grade Celsius sau pierderile de apă şi săruri nu sunt înlocuite în mod adecvat pot apărea: ameţeli, crampe musculare, senzaţie de epuizare, şoc hipertermic sau insolaţie.

Recomandări pentru populaţia generală şi populaţia cu risc (vârstnici, persoane cu boli cronice, persoane cu dizabilităţi) de a trece cu bine peste valul de caniculă care a lovit România:

  • Evitaţi, pe cât posibil, să ieşiţi din casă între orele 11 – 18;
  • Dacă trebuie să vă deplasaţi în afara locuinţei, este de preferat să o faceţi fie dimineaţa devreme sau seara; deplasaţi-vă pe la umbră şi evitaţi pe cât posibil expunerea în plin soare;
  • Este recomandată consultarea medicului curant, mai ales dacă ultima consultaţie a fost cu câteva luni în urmă;
  • Nu se introduce niciun medicament nou în schema de tratament, chiar dacă acesta poate fi procurat fără reţetă.
  • Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
  • Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
  • Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
  • Pe parcursul zilei faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă;
  • Beţi zilnic între 2 – 4 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;
  • O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
  •  Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
  • Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahar (sucuri
    răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
  •  Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
  • Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, lucrări agricole).

Related posts

Casă la ocean în Beverly Hills

Adina Meyers

Cum să-ți îngrijești mâinile în timp ce speli vasele

Adina Meyers

Cum poți construi un focar exterior cu elemente din beton vibropresat

Adina Meyers