Amenajari Exterioare

Cum să protejezi piscina iarna

Piscina, locul preferat de întreaga familie pe timpul verii, are nevoie de o pregătire specială în sezonul rece. Specialiştii recomandă mai mulţi paşi stricţi, care trebuie urmaţi pentru a vă asigura că piscina „va ierna” în condiţii optime şi că nu va fi deteriorată de intemperii şi de temperaturile extrem de scăzute.

O etapă obligatorie este dezinfectarea apei şi a conductelor aferente. Astfel, veţi omorî toate bacteriile şi microorganismele care ar putea să se dezvolte în piscină şi instalaţii în sezonul rece. În plus, în apa rămasă în piscină iarna adăugaţi o soluţie specială, care împiedică îngheţul şi dezvoltarea algelor. Algicidele sunt utilizate pentru a preveni apariţia algelor sau pentru a le eradica în momentul în care apar. Acestea intervin eficient asupra mai multor categorii de alge:

• Alge verzi plutitoare, care determină înverzirea apei şi lasă pereţii lăptoşi şi alunecoşi;
• Alge galbene, care se instalează în special pe pereţii piscinelor amplasate la umbră (coriaceele sunt sunt cei mai răi duşmani ai proprietarilor de piscine);
• Alge negre, care se stabilesc în straturi succesive în bazin şi devin excesiv de rezistente, chiar şi la aspirarea cu peria. Este bine de ştiut că cea mai mare parte dintre alge este distrusă de clor. Totuşi, anumite tipuri opun o rezistenţă acerbă, caz în care trebuie să recurgeţi la un algicid, pentru a evita contaminarea totală a bazinului.

De asemenea, demontaţi instalaţiile şi echipamentele piscinei şi puneţi-le într-un loc sigur, ferit de îngheţ. Curăţaţi atent pompa şi filtrul înainte să le depozitaţi, pentru a vă asigura că vor funcţiona în parametri normali la vară.

După ce aţi urmat toate etapele, finalizaţi operaţiunea prin montarea unei prelate rezistente. Astfel, preîntâmpinaţi accidentele şi protejaţi bazinul, care se menţine curat. În plus, prelata protejează piscina de diverse depuneri organice care provin din frunzele ce cad în bazin.

În cazul în care consideraţi că toate aceste operaţiuni sunt dificile, puteţi apela la serviciile unui specialist. Pachetele oferite de firmele din domeniu cuprind soluţii speciale, montarea dopurilor pe însuflătoare, eliminarea apei din tubulatură, montarea corpurilor de expansiune, acoperirea suprafeţei apei cu polifoam, acoperirea piscinei cu folie şi lucrările din sala tehnică (golirea filtrului, scoaterea şi curăţarea pompei de recirculare), deplasarea echipei la faţa locului pentru lucrare urmând să fie facturată separat. 

Related posts

Vă place să grădinăriți?

Adina Meyers

Transformă-ți casa cu ferestre și uși din PVC Salamander și aluminiu Aluprof

Adina Meyers

Românii au în curte piscine inteligente. Sistemele de monitorizare pentru piscine, sau cum controlezi piscina de pe telefon: tehnologia care automatizează orice piscină reduce la 50% costurile și timpul de întreținere

Adina Meyers