Curățenia în locuință, la locul de muncă dar și în afara lor reprezintă un factor care se reflectă asupra calității vieții, iar rezultatele bune vin doar cu puțin efort.

O persoană produce în medie de câteva sute de ori mai mult gunoi decât greutatea sa, pe tot parcursul vieții.

Iar cum producerea de deșeuri contaminează mediul, adică apa, pământul și aerul, este esențial să încercăm toate metodele posibile de a reduce cât mai tare impactul creat. Astfel, aici intervine colectarea selectivă a deșeurilor și ulterior, reciclarea lor.

Un mediu sanatos, este in primul rand, un mediu nepoluat.

Iar dacă reciclăm responsabil și corect, există o șansă ca poluarea să scadă simțitor. Acest lucru se poate întampla cu atât mai ușor dacă toți locuitorii continentului își sortează deșeurile, înainte de a fi preluate de către companiile care se ocupă de reciclare.

Cea mai importantă etapa este aruncarea deșeurilor în coșuri pentru colectare selectivă, organizate după culoare, potrivite pentru acest proces. După aceea, trebuie luate alte măsuri, la nivel de management, pentru a reduce consumul excesiv de hârtie, baterii, plastic și altele.

Culorile cosului de reciclare din intreaga Uniune Europeana

Conform legislației din țara noastră și din întreaga Uniune Europeană, culorile coșului de reciclare sunt următoarele: galben pentru deșeuri de plastic și metal; albastru pentru deșeuri de hârtie și carton; verde / alb pentru sticlă colorată și transparentă; maro pentru deșeuri biodegradabile.

Din fericire, există și magazine de specialitate. Acestea se pot ocupa de comercializarea produselor profesionale precum cosuri de inox pentru casă și birou, coșuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor, coșuri stradale sau coșuri scrumiere.

Precum și multe alte produse dedicate recilării responsabile a tuturor tipurilor de deșeuri.

În gama extinsă și profesională de coșuri pentru colectarea deșeurilor, se regăsesc produse potrivite și eficiente. Atât în uzul casnic, cât și în cel profesional. Fie că este vorba despre clădiri de birouri, insituții ale statului, depozite, benzinării, centre comerciale, baruri și restaurante și multe alte tipuri de unități comerciale.

Aceste coșuri de gunoi sunt destul de încăpătoare. Sunt create pentru a permite utilizatorilor să stocheze gunoiul menajer. Dar și să poată realiza sortarea cu ușurință.

Gama de europubele este și ea foarte apreciată. Deoarece aceste produse sunt capabile să stocheze mult mai multe deșeuri și prin urmare, sunt mult mai utile pentru firmele mari. Acestea produc o cantitate mai ridicată de deșeuri. În plus, în locuri deschise, precum ar fi parcuri sau zonele stradale, trebuie să existe coșuri de gunoi sau containere. Astfel se evită poluarea mediului.

Indiferent de tipul de coș ales, fie că alegem coșuri metalice, din plastic sau din inox, rezultatul este același. Reciclarea se realizează corect și cu ușurință. Astfel, putem să ne bucurăm de multele beneficii ale reciclării:

– Mentinerea unui mediu si a unui spatiu curat;

– Pastrarea sanatatii;

– Responsabilizare populatiei;

– Educarea generatiilor viitoare.

Coșurile de gunoi sunt o necesitate din ce în ce mai mare în ziua de astăzi. Mai ales de cand a crescut norma de deșeu menajer pe cap de locuitor.

Trăind într-o țară de tip “consumator”, separarea deșeurilor trebuie să facă parte din rutina noastră zilnică. Pentru a asigura un viitor mai curat și mai sigur.

Related posts

Pașii pe care trebuie să îi faci, dacă vrei să te apuci singur de zugrăvit fațada casei tale

Adina Meyers

Ce presupune amenajarea unei săli de fitness acasă

Adina Meyers

Te-ai plictisit de felul în care arată baia din casa ta?

Adina Meyers