Am vazut in Tunisia nu doar multe case care au adoptat aceasta forma, ci şi „oraşul viitorului”, construit special aici pentru filmarile din Razboiul Stelelor şi toate casele erau nişte domuri. Iata ca si in Romania exista preocupari in acest sens (deja am mai prezentat domurile geodezice ale domnului Dinulescu).

La poalele Muntilor Piatra Craiului, aproape de Zarnesti, Kamner Robert (e-mail: domurimonolitice@yahoo.com) construieste case de tip dom monolitic.

De ce ati ales domurile monolitice?
Voiam un model de locuinta atipica, unifamiliala, ceva deosebit, dar nu costisitor, care sa devina mai tarziu si unitate turistica. Tema pe care am imbratisat-o a fost „Casa viitorului” sau „Live Science Fiction”, designul fiind primul factor, dar casa sa prezinte consum redus de materiale, rezistenta la intemperii (vanturi puternice, inundatii, seisme de peste 8 grade), eficienta termica (fara punti termice – calduroasa iarna, racoroasa vara), volum mare intr-un spatiu limitat (sfera e cel mai bun exemplu), durata redusa a constructiei.

Constructia domurilor tine de epoca moderna?
Constructia domurilor nu a inceput in epoca moderna, ci a fost utilizata inca din antichitate. Romanii au ridicat cladiri care foloseau ca element domul, avand tehnici simple, dar eficiente si durabile. Cladirea Pantheonului din Roma este un minunat exemplu. Pe de alta parte, o atractie pentru milioane de turisti este si Hagia Sophia din Istanbul, dar si Domul din Milano. Si in Romania exista cateva constructii care au forma de dom: Pavilionul expozitional din Bucuresti, cupola Aeroportului Baneasa, Cazinoul din Constanta etc.

Ce sunt, de fapt, domurile monolitice?
Domurile monolitice sunt structuri solide, sigure, rezistente la calamitati (incendii, cutremure, tornade), eficiente energetic si cu o infinitate de forme si marimi. Cel mai important lucru este ca folosesc circa 50% mai putina energie pentru incalzire (iarna) sau racire (vara), comparativ cu o cladire clasica de aceeasi marime. De asemenea, costul materialelor folosite la construirea domurilor este cu cel putin 40% mai mic decat al unei case clasice. La noi in tara s-au construit domuri monolitice la Slatina (AL-RO) şi Medgidia (Lafarge), cu scop industrial.

Care este principiul constructiv al domurilor monolitice?
De un inel circular de rezistenta se prinde o membrana croita in forma de cupola, care se umfla si se mentine presurizata. Apoi se aplica izolatia, se fixeaza armatura si se incepe torcretarea betonului. La final se obtine o structura in forma de iglu care se numeste dom monolitic.

Ce avantaje prezinta aceste cladiri si ce le recomanda pentru domeniul rezidential?
Simplitatea, deoarece nu necesita construirea unei fundatii in care se pun tone de fier armat si multi metri cubi de beton. Elimina stalpii de rezistenta necesari pentru sustinerea cupolei, precum si contraforturile masive pentru contracararea fortelor ce se descarcau pe peretii domurilor clasice. De asemenea, prezinta eficienta termica, rezistenta la seisme si vanturi (fortele se descarca in mod uniform), rezistenta la incendii, economie la materiale, rapiditate de realizare, flexibilitate (permite decupaje de pana la 60%, deci suprafata vitrata mare), durabilitate. Ca dezavantaje sunt: impartirea camerelor in interior trebuie facuta, de preferinta, in mod radial, pentru a castiga cat mai mult spatiu, iar prevenirea condensului in interiorul cladirii trebuie facuta prin amplasarea unei trape in varf.

Related posts

Tipuri de pavaje și recomandări de utilizare

Adina Meyers

Cum să păstrezi căldura în locuinţă

Adina Meyers

Tehnologia revoluționară ECOSE®, acum în toată gama de soluții tehnice Knauf Insulation!

Adina Meyers