Amenajari case

Casă de oaspeţi cu aer de cabană vânătorească

Pasiunea pentru vânătoare a proprietarului, împărtășită și de un grup de prieteni apropiați, a devenit pretext pentru realizarea acestui „refugiu” cu aer de cabană vânătorească, un adevărat sanctuar pentru stăpânul casei și cei dragi.

Dispusă pe un teren cu suprafața de 2.000 de metri pătraţi, această proprietate situată în Timișoara a permis, prin dimensiunile sale generoase, crearea unui adevărat paradis locativ. Curtea, amenajată la linie și întreținută aproape obsesiv de proprietari, a fost proiectată de către designerul Corina Săftescu. Dacă partea centrală a amenajării este ocupată de gazon, pe margini au fost realizate grupaje decorative din arbuști și tufe, ce creează jocuri de volume, cu texturi diferite. „Am gândit grădina ca o cascadă de înflorire: din mai până în octombrie, aceasta este mereu înflorită, căci, pe măsură ce unele flori se trec, altele înfloresc. Acum, pata de culoare este asigurată de garofițe, după care urmează lavanda și tot așa…”

În timp ce grădina este paradisul întregii familii, undeva, pe fundalul curții, stăpânul casei se mai bucură de un loc de relaxare, de această dată destinat doar „oamenilor mari”. Este vorba despre o construcție în formă de „L”, pe un singur plan, unde același designer Corina Săftescu a amenajat o casă de oaspeţi, folosită în lipsa acestora ca spaţiu de recreere și pentru întâlnirile cu prietenii.

Construcția din cărămidă are laturile dinspre curte formate din suprafețe vitrate mari, asemănătoare ferestrelor franțuzești, astfel încât peisajul grădinii să devină parte integrantă din decorul casei. Compusă dintr-o cameră de zi de dimensiuni generoase și un dormitor, căsuța beneficiază de încă o latură, unde gazdele noastre au dorit să aibă o saună și o piscină acoperite.

Tema de amenajare a „cabanei” a pornit de la pasiunea proprietarului pentru vânătoare și s-a dovedit o idee foarte bună pentru un decor masculin, având în vedere că locul este frecventat mai ales de stăpânul casei și de prietenii săi.

Camera de zi, întinsă pe mai bine de 60 de metri pătraţi, a fost structurată de către designerul Corina Săftescu în trei zone ce comunică direct: bucătărie, loc de luat masa și zonă de discuții și relaxare. Între acestea nu există niciun fel de delimitare fizică, doar tipul mobilierului și poziționarea lui sugerând o oarecare compartimentare. Astfel, bucătăria este compusă dintr-un ansamblu de mobilier cu un mic blat de lucru și un cuptor pe lemne unde se poate face grătar sau unde se pot încălzi preparatele.

Locul de dining dispune de o masă foarte mare, pentru 10-12 persoane, dar și de un dulap pentru vinuri, proiectat special de Corina Săftescu și executat pe comandă la o firmă din Timișoara. S-a dorit ca livingul propriu-zis să aibă cât mai multe locuri pentru șezut, așa că spațiul beneficiază de două canapele poziționate în „L”, de un pouf ce poate fi utilizat și ca măsuță, dar și de un fotoliu stil recondiționat. Pentru un aer mai sobru şi mai elegant, temei vânătorești i s-au adăugat accente în stil clasic. Astfel, pe lângă piesele de mobilier noi, designerul a achiziționat din magazinele de antichități diferite obiecte vechi, pe care le-a recondiționat: măsuțe, veioze, noptiere, o servantă etc.

Cromatica și finisajele au fost și ele alese în ton cu tematica amenajării, așa că materialele și culorile naturale (mult lemn, cărămidă, pavajul ce imită clincherul și detaliile din corn și os) predomină vizual.

Foto: Antonio Cioarek

Material realizat cu sprijinul designerului Corina Săftescu, corina@cass-design.com, www.cass-design.com

Related posts

Cabana de vanatoare in stil aristocrat

Adina Meyers

Arhitectura spectaculoasa pe un teren ingust

Adina Meyers

Tuse toscane subtile pe un fundal alb intr-o casa din Italia

Adina Meyers