Acesta va crea nu numai o proprietate mai sigura, mai utilizabila, mai atractiva si cu o valoare mai mare, dar va permite proprietarului casei si musafirilor sa descopere frumusetile ascunse ale peisajului si intregul potential al caminului sau. Mai multe recomandari idei si tehnici folosite pentru iluminatul exterior al casei aflam de la un light designer, ing. Constantin Stanciu.

Dati-ne cateva exemple de metode de iluminat de exterior si corpurile de iluminat cu care se realizeaza!

Exista, in prezent, o multitudine de metode si tehnici de iluminat care pot fi aplicate folosind corpuri de iluminat si care vor aduce, cu siguranta, un plus de spatiu si volum atat pentru casa, cat si pentru peisajul exterior acesteia.

Iluminatul de accent cu spoturi, de exemplu, este o metoda eficienta de a adauga efecte speciale casei si gradinii. Se realizeaza prin pozitionarea unor corpuri de iluminat cu fascicul puternic si concentrat pe zona sau elementele care se doreste a fi scoase in evidenta. Astfel, pozitionarea poate fi la baza unor copaci, statui sau suprafete de pereti.  Aceasta metoda este eficienta, dar specialistii recomanda sa nu se abuzeze de ea. Iluminatul de sus in jos este o metoda eficienta pentru crearea unui climat de siguranta in exteriorul casei, iar iluminatul zonelor largi se realizeaza cu corpuri de iluminat tip proiector in apropierea acoperisului casei.

Daca gradina prezinta paturi de flori, garduri vii si zone de gazon, acestea pot fi puse in evidenta prin intermediul unor corpuri de iluminat care asigura o imprastiere a luminii. Pozitionarea corpurilor trebuie facuta astfel incat sa se obtina o cat mai buna distributie a luminii. Daca sunt si arbori  seculari, „de vis”, plante si flori spectaculoase, se poate simula iluminatul lunii. Este un tip de iluminat artificial care se poate realiza cu corpuri de iluminat de putere mica, transformatoare de putere precum si cu dispozitive antiorbire si lentile opale. Acestea se amplaseaza pe cea de a doua sau a treia creanga de jos, astfel incat lumina sa cada printre crengi. Efectul creat va fi surprinzator de placut si va imita destul de bine lumina lunii pe suprafata exteriorului casei. Daca gradina sau terasa prezinta acoperis sau copertina, se pot amplasa corpuri de iluminat pentru gradina cu grad de protectie, astfel incat orientarea fasciculelor sa fie in sus. In acest fel, iluminarea va determina reflexii indirecte din acoperis, iar lumina calda si discreta astfel generata va contribui la realizarea unei atmosfere nocturne si misterioase.

Cum se scoate in evidenta un obiect decorativ?

Cand se doreste scoaterea in evidenta a unui obiect natural sau decorativ, se recomanda ca solutie pozitionarea unui corp de iluminat tip spot de exterior pe partea obiectului care se doreste a fi iluminata. Mai multe fascicule de lumina produc umbre usoare si reliefeaza mai multe detalii. O alta solutie este umbrirea care adauga un efect special, spectaculos. In acest caz, se pot folosi corpuri incastrate in fata obiectului, pentru a crea umbre in spatele acestuia. Opusa umbririi, realizarea de siluete este o modalitate prin care se pot crea efecte de lumini pentru gradina si exteriorul casei. In acest scop, corpul de iluminat trebuie pozitionat cat mai jos si la baza obiectului, dand nastere astfel unor siluete spectaculoase.

Ce recomandati pentru iluminatul aleilor?

Se stie ca nimic nu este mai atragator seara decat o alee iluminata frumos. In acest scop se pot plasa corpuri de iluminat tip proiector incastrat in sol, pe mijlocul sau pe marginea aleii sau corpuri de iluminat tip felinar, alimentate solar, amplasate in lungul aleii. Un efect identic se poate obtine cu ajutorul corpurilor tip pitic de gradina.

Ce tendinte moderne au aparut in ultimul timp?

In ultimii ani, o evolutie spectaculoasa o au corpurile de iluminat cu LED-uri, cu alimentare de la reteaua electrica sau cu alimentare solara. Acestea pot fi aplice pentru montaj pe peretii casei, completate cu corpuri de iluminat tip pitic de gradina sau spoturi incastrabile in asfalt. Tehnologia iluminatului cu LED-uri este intr-o continua dezvoltare, permitandu-ne sa obtinem o lumina mai practica, mai utila cu un efort financiar redus. Putem contribui astfel,  indirect, la utilizarea energii verzi si la salvarea planetei.

Related posts

Cum poti avea o casa altfel

Adina Meyers

Calitatile unui acoperi din stuf

Adina Meyers

Vopsitul cu spray vs rola. Afla ce poti folosi mai usor in casa

Adina Meyers