LifeStyle

Panasonic lanseaza cele mai eficiente becuri LED din industrie

Panasonic Corporation, lider în industria tehnologiilor si inovatiilor electronice a lansat astazi pe piata becuri de tip LED de forma celor incadescente, în completarea liniei de produse de iluminat EVERLEDS.

Noua gama este formata din opt tipuri diferite de produse recunoscute ca fiind cele mai eficiente din punct de vedere energetic, cele mai usoare si mai mici becuri LED lansate pâna în prezent. Recenta linie de produse de iluminat include, de asemenea, primele becuri compacte de tip LED din industrie dar si lampi cu putere variabila.

Noua linie include becuri LED standard de 4.0W (LDA4L-A1 si LDA4D-A1), de 6,9W (LDA7L-A1 si LDA7D-A1) si de 7,6W (LDA8L-A1/D si LDA8D-A1/D) si becuri LED compacte de 5,5W (LDA6L-E17-A1/D and LDA6D-E17-A1/D).

Disponibile în gamele de culori “daylight” si “lamp”, noile produse vor fi comercializate mai întai în Japonia, începând din 21 octombrie 2009. Becurile utilizeaza o tehnologie proprietara Panasonic de disipare a caldurii care mareste eficienta energetica a becurilor. În general, eficienta la iluminare a becurilor LED creste pe masura ce scade temperatura interioara. Astfel, este extrem de importanta scaderea si optimizarea temperaturii unui produs LED pentru a obtine o iluminare mai eficienta. Prin aplicarea unui tratament cu aluminiu la suprafata becurilor, Panasonic a reusit sa obtina o crestere a gradului de disipare a caldurii pentru a reduce temperatura becurilor LED. Combinând aceasta tehnologie cu designul foarte compact, compania a reusit sa aduca pe piata cele mai eficiente becuri LED.

Când sunt utilizate ca surse de lumina directa, becurile standard de 6,9W ilumineaza precum becurile incandescente de 60W. Astfel, se pot obtine economii anuale, de la un singur bec, de aproximativ 15 euro. Becurile standard de 4.0W si cele compacte de 5.5W produc lumina echivalenta a unui bec traditional de 40W, în timp ce becurile de 7,6W standard ilumineaza ca un bec incandescent de 60W.

Panasonic reuseste totodata obtinerea celor mai usoare becuri din industrie prin subtierea carcasei si prin reducerea cantitatii de aluminiu utilizat la fabricarea acesteia. Un bec standard cu baza E26 cântareste doar 100g, iar becurile compacte cu baza E17 cântaresc doar 50g. Mai mult, prin utilizarea unei tehnologii de analiza termica Panasonic a reusit sa optimizeze cantitatea de caldura disipata pentru a crea cele mai compacte becuri cu baza E26, ca lungime dar si ca diametru exterior. Noile becuri LED, inclusiv primele becuri LED cu baza E17 din industrie, se potrivesc perfect echipamentelor de iluminat existente pe piata.

Becurile cu baza E26 au o durata de viata de pâna la 40.000 de ore, ceea ce înseamna ca pot lumina aproape 19 ani daca sunt utilizate în medie 5,5 ore pe zi. Becurile cu baza E17 au o durata de viata de 20.000 de ore. De asemenea, noile becuri LED prezinta un învelis de sticla durabila, si nu sunt teoretic emitatoare de raze ultraviolete sau radiatii infrarosii. Becurile de tip standard de 7,6W si cele compacte de 5,5W sunt variabile, putând lumina de la 10% din capacitate pâna la 100%.

 

Related posts

„Arca lui Noe” vine la Circul Globus cu reduceri de pret pentru toate categoriile de bilete

Adina Meyers

Trei plante cu flori frumoase care înfloresc primăvara devreme

Adina Meyers

Rolul tinerilor in procesele de planificare urbana

Adina Meyers