Amenajari apartamente Amenajari Interioare

Idei pentru amenajarea bucatariei in trei stiluri diferite – rustic, vintage si clasic

Stilurile rustic, vintage si clasic au fost declarate inca de la inceputul anului reprezentantive pentru amenajarile din 2015, insa, potrivit specialistilor Chic Ville, conceptul de magazin home&deco 100% ambiental, pentru a reda complet specificul acestor stiluri in zona bucatariei, alegerea corecta a micilor decoratiuni este esentiala.

„Indiferent de stilul ales, cel mai important aspect este integrarea in decor a personalitatii proprietarilor. Detaliile fac diferenta, iar daca punem suflet atunci cand decoram bucataria vom obtine un spatiu intim, cald, in care ne vom bucura sa petrecem timp”, a mentionat Marius Şerbanescu, Director de Achizitii al Chic Ville.

Astfel, pentru amenajarea bucatariei, unul dintre stilurile recomandate de specialistii Chic Ville este stilul rustic, caracterizat prin culori temperate, naturale. De asemenea, prin combinarea corecta a decoratiunilor, se poate face o trecere subtila la un stil rustic-industrial, adaugand accente din lemn vechi, fier forjat, obiecte antichizate si din email, combinate cu nuante mai tari care sa se regaseasca in textile sau obiecte de design.

Pentru un aspect neconventional, bucataria rustica poate fi accesorizata cu elemente metalice din inox sau tabla zincata, ori cu suruburi industriale prinse in perete care sa inlocuiasca vechiul cuier.

Un alt stil recomandat de catre designerii de interior pentru amenajarea bucatariilor este cel clasic, reprezentat cu succes prin mobilier din lemn masiv, pardoseli placate cu marmura sau alte materiale nobile si blaturi din piatra naturala. Decoratiunile specifice acestui stil vor radia prin eleganta si rafinament, culorile folosite vor fi unele temperate, in nuante de gri, crem sau maro. Acest tip de bucatarie este recomandat pentru casele cu spatii generoase, cu posibilitatea incadrarii unei insule pentru gatit in centrul bucatariei.

Nu in ultimul rand, cei ce isi doresc o vara permanenta in bucatariile lor, pot opta pentru stilul vintage, caracterizat prin mobilier in culori deschise, usor antichizat. Completarea corecta a acestui ambient se va face, in primul rand, prin textile in culori deschise, brodate cu motive florale sau cu mici accente dantelate. De asemenea, pentru un aer romantic si relaxant, pe masa din bucatarie se pot aseza buchete de flori proaspete.

Obiecte esentiale pentru o bucatarie completa si moderna

Potrivit Chic Ville, bucataria este spatiul in care organizarea devine o regula, si, in acest caz, recipientele si cosurile pentru depozitat sunt esentiale. De asemenea, nu trebuie sa lipseasca nici accesoriile gospodinelor, precum sortul si manusa pentru cuptor, toate din aceeasi colectie, pentru a da o stare de bine in timpul gatitului. Mai mult, tot in spiritul organizarii, doamnele si domnisoarele ar trebui sa aiba la indemana un caiet de retete sau o carte de bucate, precum si un suport pentru acesta.

Totodata, pe langa suporturile de organizare, specialistii Chic Ville sugereaza acele decoratiuni care au si un scop practic, precum recipientele din sticla pentru condimente, cafea, faina, zahar sau cutiile de ceai disponibile intr-o variata gama de stiluri si culori. Pe langa caracterul lor practic, acestea au si un rol decorativ, intrucat de multe ori vin in suporturi speciale din rachita sau nuiele si sunt impodobite cu panglici sau desene.

In ceea ce priveste vesela, Chic Ville recomanda alegerea ei in functie de sezon. Astfel, pentru perioada verii se pot alege culori precum turcoaz, albastru pastel, galben floarea-soarelui, si verde deschis menite sa improspateze decorul deja existent.

„Dincolo de criteriul sezonier, am observat ca, de cele mai multe ori, varsta clientilor dicteaza alegerile acestora. Daca tinerii sunt atenti la design si la pret, pe masura ce se inainteaza in varsta, vesela devine un element de colectie in bucatarie, cele mai cautate piese fiind cele unicat, precum ceramica pictata manual”, a completat reprezentantul companiei.

Intre cele doua categorii de varsta intervin tinerii recent casatoriti, care investesc in decoratiunile pentru bucatarie, avand in vedere ca se afla la primele demersuri in mobilarea noii locuinte. Doamnele sunt extrem de atente la calitatea produselor achizitionate, dar mai ales la cat de practice sunt acestea. Ele se indreapta mai ales catre vase pentru servit in cadrul meselor festive, dar si catre vase termorezistente pentru gatit.

Related posts

Sugestii de amenajare pentru un balcon ce are o suprafata mica

Adina Meyers

Living colorat pentru o atmosfera tonica

Adina Meyers

Casă spectaculoasă construită pe un teren abrupt

Adina Meyers