Practic

5 sfaturi pentru renovarea reușită a podului

Când familia se mărește sau când copiii devin adolescenți și pur și simplu nu mai vor să locuiască în aceeași cameră, casa ta devine neîncăpătoare peste noapte. Cei aflați în această situație consideră, de regulă, că singura soluție este să se mute într-o locuință mai mare. Însă, o opțiune mult mai avantajoasă, din toate punctele de vedere, este extinderea actualei locuinței pe verticală și valorificarea potențialului podului, prin transformarea acestuia într-un spațiu multi-funcțional.

Iată, în continuare, 5 sfaturi de la specialiștii VELUX care te vor ajuta să valorifici podul la adevăratul său potențial.

De la pod la mansardă ca spațiu de locuit

În majoritatea caselor, podul este nefolosit, sigurul său rol fiind acela de depozitare, în ciuda faptului că, pentru a-l transforma într-un spațiu de locuit confortabil, necesită doar o parte din prețul de achiziție al unei locuințe mai mari. Mai mult, prin extinderea pe verticală, poți beneficia de avantajele ferestrelor de mansardă și accesoriilor VELUX, pentru a crea în pod încăperi pline de lumină pe tot parcursul anului, care te ajută să reduci iluminatul artificial și să creezi un climat interior optim.

Reguli de bază pentru transformarea podului

1 – Renovarea podului este un proiect important, iar lucrările implicate necesită timp. Este posibil să dureze câteva săptămâni – luni de la proiectarea podului, până la finalizarea acestuia, ocuparea și amenajarea spațiului de locuit. Ai în vedere că, în anumite cazuri, este posibil să nu ai posibilitatea de a rămâne în casă, în timp de renovezi podul, din motive de securitate, în timpul anumitor faze de construcție.

2 – Înainte de a începe transformarea, este necesară realizarea unui studiu de fazabilitate al clădirii. Trebuie să evaluezi nu numai starea structurii acoperișului, ci și capacitatea de suport a fundației. În acest scop, ar trebui să apelezi la ajutor specializat.

3 – Proiectează-ți mansarda, gândindu-te la viitor! Scările, ferestrele, cablurile electrice și pereții despărțitori trebuie amplasate cu atenție, pentru a permite modificări suplimentare, dacă va fi cazul.

4 – Fă o estimare a costurilor cu ajutorul unui expert pentru a obține o imagine clară a cheltuielilor preconizate. Astfel, nu vor exista surprize în timpul lucrărilor.

5 – Utilizează materiale de construcție de calitate. Acesta este un aspect important, în special, atunci când vine vorba de materialele de izolare termică și hidroizolare. Confortul termic în mansardă precum și durata de viață a ferestrelor de mansardă sunt, în mare parte, condiționate de acestea. Principalele elemente de construcție pot fi costisitoare, dacă le înlocuiești mai târziu, iar un produs de calitate inferioară poate provoca probleme serioase în decursul câtorva ani.

O fereastră de mansardă VELUX, de calitate, poate face diferența

Pentru a crea un spațiu de locuit confortabil la mansardă, cu un climat interior optim, este esențial să alegi ferestre de mansardă de cea mai bună calitate, care te ajută să previi apariția condensului sau mucegaiului. Montând ferestre de mansardă VELUX cu geam termoizolant din 3 foi de sticlă și totodată accesorii pentru acestea, poți beneficia de un climat interior echilibrat în orice anotimp.

Rulourile interioare originale VELUX reduc din cantitatea de lumină – total sau gradual, în funcție ce ce rulou alegi – opac sau decorativ. Cele parasolare exterioare sunt foarte eficiente în timpul verii pentru că reduc temperatura în interior cu până la 5 grade. În plus, pentru ferestrele mai greu accesibile, montate la înălțime, alege modelele acționate cu telecomanda, cu posibilitate de programare a orelor de deschidere/închidere și cu senzor de ploaie care le închide automat. Poți pleca de acasă fără grija că ploaie îți poate distruge mobilierul. Toate sunt disponibile la distribuitorii recomandați VELUX, pentru a-ți face viața de zi cu zi mai confortabilă.

Descarcă broșura Descoperă potențialul podului tau

Descarcă broșura Ghid de renovare pentru podul casei

Descarcă broșura Sfaturi și recomandări pentru un drum rapid și ușor către mansarda ta luminoasă

Fii la curent cu noutățile pe velux.ro, facebook.com/VELUX; instagram.com/veluxromania, youtube.com/ VELUX Romania

Related posts

De ce ai nevoie de o fântână în zona ta?

Adina Meyers

Amenajeaza-ti baia cu gust

Adina Meyers

5 secrete pentru întreținerea lenjeriei de pat

Adina Meyers