Amenajare baie Practic

14 idei de băi diferite placate cu mozaic

Dacă îți dorești o baie cu un design sofisticat, atunci ideile cu plăcuțele de mozaic s-ar putea să fie pe gustul tău.

De ce să alegi mozaic în baie

Mozaicul, realizat din bucăți de gresie și faianță, marmură, sticlă sau granit, este un material versatil. Îl găsești pe piață în diferite forme și culori, așa că va fi ușor să realizezi în baia ta un perete creativ folosind plăcuțe de mozaic colorate.

Idei practice cu mozaic în baie

Pentru mai mult impact, poți placa un singur perete cu mozaic sau doar porțiunea care se află deasupra chiuvetei. În acest fel, vei atrage atenția către un singur punct al băii.

Mozaicul albastru (ales în diferite nuanțe) aduce în baie o atmosferă estivală, ce aminește de mare. Pornește de jos cu plăcuțele mai închise la culoare și continuă în sus cele mai deschise. Efectul va fi și de spațialitate.

Dacă alegi mozaic alb și crem, îmbină plăcuțele la întâmplare pentru dinamism, apoi optează pentru o gresie crem și mobilier wenge. 

O baie întreagă, placată cu mozaic va părea mai mică. Ia exemplul de mai sus și alege să pui mozaic pe un singur perete. Primul perete vizibil de la intrarea în baie este recomandat. Alege o culoare sau mai multe care să fie în contrast cu restul plăcilor ceramice și al obiectelor sanitare.

Placând pereții laterali ai băii cu un mozaic colorat, vei obține profunzime. Această baie pare mai lungă în imagine decât este în realitate, iar secretul ei stă și în culorile alese pentru plăcile ceramice: alb la intrare și roșu către zona de cadă.

Cum întreții mozaicul

Spală mozaicul din baie regulat, cu ajutorul unei cârpe moi, îmbibată în soluții speciale pentru întreținerea gresiei și a faianței. Clătește cu apă călduță și nu lăsa plăcuțele necurățate prea mult timp pentru că astfel îți va fi mult mai greu să le cureți. 

Vezi restul ideilor în galeria foto a articolului.

Related posts

Avantajele utilizării separatoarelor de hidrocarburi în spălătorii auto

Adina Meyers

Cum să ai o casă înmiresmată în fiecare zi!

Adina Meyers

O “reteta” cu succes la pici

Adina Meyers