Printre cele mai importante criterii de care trebuie  sa tineti seama la alegerea tamplariei pentru casa se numara coeficientul de transfer termic, gradul de izolare fonica, etanseitatea la aer si apa, greutatea, culoarea, locul montarii si, nu in ultima instanta, de durata de viata.

Tamplaria casei nu poate fi schimbata la fel de usor precum culoarea peretilor, motiv pentru care este foarte important sa alegeti ferestre si usi care sa va infrumuseteze locuinta, dar care sa fie durabile si eficiente termic.

Tinand cont de faptul ca verile sunt tot mai ferbinti – si ne forteaza sa tinem pornit aparatul de aer conditionat o perioada mai indelungata –, iar iernile tot mai geroase – motiv pentru care trebuie sa dam centrala mai tare –, dar si ca peste 40% din pierderile energetice ale casei se fac la nivelul usilor si ferestrelor, atunci inlocuirea tamplariei vechi cu una noua si eficienta energetic devine o necesitate. Daca inca nu ati facut acest lucru, iata ce ar trebui sa stiti.

PVC, aluminiu sau lemn?

PVC-ul este un material des folosit in prezent pentru tamplarie, printre avantajele acestuia numarandu-se faptul ca are o durata prelungita de viata (circa 50 de ani), deoarece este un material rigid care rezista foarte bine la vant si la diferentele de temperatura. Pe langa faptul ca pretul este accesibil, tamplaria din PVC nu necesita operatiuni de intretinere si are un coeficient de termoizolare bun. Dezavantajul este posibilitatea aparitiei condensului, daca nu se acorda o atentie sporita modului de executare a etansarii tamplariei pe conturul ramelor atat la interior, cat si la exterior.

Aluminiul are avantajul ca rezista foarte bine la intemperii si ultraviolete si ofera un grad de rigidizare bun. Din acest motiv este preferat pentru inchiderile vitrate mari. In plus, acest tip de tamplarie poate fi vopsit in camp electrostatic in orice nuanta si nu necesita intretinere, ci doar o usoara curatare. Principalul dezavantaj este inferioriatea termica fata de tamplaria din PVC, determinata de conductivitatea termica specifica metalelor. Din acest motiv, in cazul usilor si ferestrelor din aluminiu destinate pentru exterior se impune alegerea unui profil cu bariera termica.

Profilele din alumiu cu bariera termica sunt tricamerale, camera intermediara fiind realizata din material plastic, cu rolul de a elimina conductivitatea termica a metalului. In acest fel, tamplaria din aluminiu poate avea o eficienta termica asemanatoare PVC-ului.

La randul lui, lemnul a fost multa vreme unul dintre materialele traditionale de realizare a usilor si ferestrelor. Si inca exista un interes pentru acesta datorita pretului mai mic in comparatie cu PVC-ul sau aluminiul. Apoi, daca este bine realizata, tamplaria din lemn poate asigura o izolatie termica destul de buna. Problema este data de faptul ca lemnul trebuie intretinut periodic (o data la cinci ani), iar daca nu este bine uscat si tratat se poate deteriora rapid. In prezent au aparut solutii la aceste probleme, prin folosirea lemnului stratificat. De obicei, geamurile simple au fost inlocuite cu cele termoizolante, iar lemnul folosit este din esente tari. In acest fel a fost marita rezistenta in timp (peste 50 de ani), iar pierderile au fost reduse cu aproape 45%. Costul de achizitie insa este ceva mai mare fata de celelalte solutii.

Etanseitatea la apa si aer

O fereastra trebuie sa impiedice trecerea aerului si migrarea apei, din exterior in interior. Considerentele sunt mai mult decat evidente: in primul rand, pentru a asigura o cat mai mare hidroizolare a cladirii, iar in al doilea rand, pentru a impiedica formarea curentilor de aer, daunatori sanatatii. Ambele sunt definite prin valori pe care furnizorul de tamplarie ar trebui sa vi le poata preciza, deoarece sunt foarte importante. De pilda, etanseitatea la apa va arata cat de capabila este tamplaria sa impiedice patrundrea apei in interior, in conditii de ploaie cu vant. Clasa de etanseitate este data de presiunea la care apar infiltratiile. De asemenea, este bine ca profilele din PVC sa aiba 5 sau 6 camere interioare si o latime de incastrare in zid de minim 70 mm.

Durata de viata

Un alt lucru, foarte important, de care trebuie neaparat sa tineti seama este durabilitatea tamplariei. Chiar daca trebuie sa platiti ceva mai mult, ideal ar fi sa o alegeti pe cea mai buna, pentru a fi siguri ca ati facut o investitie cu folos. In topul tamplariei durabile se afla, incontestabil, cea de aluminiu. Motivele sunt doua: acest material nu corodeaza ba, mai mult, cu trecerea timpului se durifica, sporindu-si rezistenta, in loc s-o scada. Tamplaria din PVC vine pe locul doi, iar in urma ei se claseaza tamplaria din lemn, care este sensibila la umezeala si trebuie sa fie periodic intretinuta. PVC-ul infoliat cu imitatie de lemn este pe ultimul loc, de regula primind cea mai mica garantie din partea producatorilor si montatorilor. Durata de viata este determinata si de dilatarea/ contractarea profilelor, in cazul diferentelor de temperatura care apar intre zi si noapte, intre interior si exterior sau intre toamna si iarna. Daca dilatarea sau contractarea au valori prea mari, apar inconveniente in principal in zona in care tamplaria se imbina cu zidaria. Si din acest punct de vedere, aluminiul sta cel mai bine, iar lemnul si, mai ales, PVC-ul care imita lemnul, cu un coeficient de dilatare de 2,4 mm/m, stau foarte prost.

Continuarea articolului o puteti citi pe www.romanialibera.ro

Related posts

Alege sistemul de umbrire potrivit!

Adina Meyers

PREGĂTIRI DE CANICULĂ: CUM MASCHEZI ÎN LOCUINŢA TA PREZENŢA NOII UNITĂŢI DE AER CONDIŢIONAT

Adina Meyers

Sinagoga de pe Castelului, transformată într-un obiectiv turistic al Brașovului

Adina Meyers