Crinii sunt unele dintre cele mai parfumate și frumoase flori ale primăverii. Aceștia arată superb în grădini, cărora le adaugă un plus de culoare și vibrație. Dacă vrei să ai crini frumoși în grădină, ar fi o alegere foarte bună pentru că aceștia sunt foarte ușor de îngrijit.

Bulbii de crini sunt foarte rezistenți la ger. Înainte să îi plantezi, trebuie să îi depozitezi într-un spațiu aerisit și răcoros. Acesta poate fi subsolul casei sau chiar garajul.

Crinii sunt cei mai fericiți în grădină, dar îi poți pune și în ghivece de lut mai mari.

Îi poți planta în perioada de primăvară (martie – aprilie) și chiar toamna până la începutul iernii (septembrie – decembrie). Au nevoie de multă lumină și soare, iar dacă au partea de acestea, ei vor înflori din iunie până în iulie.

Fă o gaură în pământ la aproximativ 12 cm și lasă o distanță de plantare între ei de 20 cm. Așează în fiecare gaură câte un bulb cu, având partea ascuțită în sus pentru că de acolo va crește planta. Acoperă cu pământ umed, bine drenat și așteaptă primele semne de viață.

Înainte și după înflorire, trebuie să îi tratezi cu îngrășământ (lichid sau hidrosolubil), dacă vrei flori cărnoase și viguroase.

Crinii nu au nevoie de foarte multă apă, solul lor trebuie să fie umed, dar apa să nu băltească – apa în exces poate duce la putrezirea bulbului. Crinii iubesc lumina directă a soarelui, iar pe timpul verii este bine ca aceasta să fie din plin în jurul plantei.

Crinii se înmulțesc prin separarea bulbilor. Poți face acest lucru o dată la trei ani, vara și toamna. Fă acest lucru cu mare atenție pentru a nu deteriora bulbul. După separare, este bine să plantezi bulbul imediat. 

Sursă foto: http://www.pinterest.com

Related posts

4 gradini din care sa te inspiri

Adina Meyers

Te-ai plictisit de felul în care arată baia din casa ta?

Adina Meyers

Mic refugiu în natură

Adina Meyers