Practic

Cum obţii şi menţii un apartament ordonat

Un apartament ordonat presupune atenție și organizare. Dacă deții cele două cerințe, atunci nu îți va fi greu să ai și tu un apartament ordonat. Îți spun din start, cel mai greu nu este să îl obții, ci să îl păstrezi ordonat. Vezi sfaturile de mai jos pentru un apartament ordonat.

Alegerea culorilor

Alegerea culorilor pentru un apartament ordonat este foarte importantă. Spre exemplu, albul este o variantă potrivită pentru un apartament ordonat sau chiar culorile pastelate. Ca și regulă generală, nu alege mai mult de trei culori dominante într-o cameră. Dacă vei amesteca foarte multe culori, atunci centrul de interes al casei se pierde, iar atmosfera generală poate fi una care nu aduce deloc a ordine acasă.

Spații deschise

De multe ori, ușile din casă ne blochează orizontul vizual și pot da impresia de aglomerat. Alege un spațiu deschis între bucătărie și living, pe care să nu îl aglomerezi cu obiecte din cele două camere.

Strictul necesar în bucătărie

Dacă tot am ajuns la obiecte, când vine vorba de un apartament ordonat acestea joacă un rol important. Ne-am obișnuit să avem o grămadă de obiecte în bucătărie, în living sau în dormitor, dar oare avem nevoie de toate? Probabil că nu, iar o regulă de aur în design spune că atunci când cumperi un obiect nou pentru casa ta, să arunci un altul mai vechi (pe care nu l-ai mai folosit de cel puțin un an) și astfel vei avea un apartament ordonat.

Pentru dormitor

De multe ori plecăm în grabă de acasă și uităm să mai facem patul, dar acest aspect este important dacă vrem un apartament ordonat. Fă-ți o rutină din a aranja patul în fiecare dimineață și cu siguranță vei avea și un dormitor ordonat.

Suvenirurile din călătorii

Ne place să ne întoarcem acasă cu tot felul de suveniruri, care în afară de faptul că ne pot aminti de o anume vacanță, nu ne mai folosesc la nimic. Magneții de frigider înghesuiți pe ușa acestuia, un turn Eiffel în miniatură aruncat lângă un breloc în formă de cabină telefonică din Londra – sunt lucruri pe care nu le vei mai folosi odată ajuns acasă. Fii atent la ce aduci în bagaj și le ce îți vor folosi acele lucruri pe viitor!

Foto: Pinterest

Related posts

Idei de amenajare a unui dormitor pentru un copil adolescent

Adina Meyers

Cele mai spațioase și frumoase băi

Adina Meyers

O baie cu sclipiri metalice

Adina Meyers