Amenajari case Amenajari Interioare

Cum aduci mai multă lumină într-o casă întunecoasă

Povestea acestui apartament se rotește în jurul luminii. Atunci când l-a cumpărat, proprietara lui știa că holurile lui lungi cât și poziția îl fac să fie întunecos. Dar acest lucru nu a fost un impediment, atât timp cât a avut în minte un proiect de amenajare clar, de la care știa exact ce își dorea: să aducă mai multă lumină în această casă întunecoasă. Iar pentru această lucrare amplă a apelat la serviciile unui specialist în lumină.

Apartamentul se află într-un oraș din Spania, dar ideile regăsite aici pot fi replicare cu ușurință și la noi.

Renovare și recompartimentare

Prima soluție a specialistului în lumină a fost să recompartimenteze întreaga casă, astfel încât în forma finală bucătăria a fost transformată în living, holurile au mai dispărut, iar toate camerele au ajuns să beneficieze de câte o fereastră care lasă să intre lumina pe tot parcursul zilei. 

În forma inițială, chiar și holurile erau despărțite de celelalte camere prin uși. Ei bine, la cele din urmă s-a renunțat tot din dorința de a avea mai multă lumină la interior. Iar soluția s-a dovedit a fi cea câștigătoare!

Tavanele și podelele

Următoarele elemente pe listă pentru mai multă lumină la interior au fost finisajele tavanelor din casă și ale podelelor. Tavanele sunt albe și curate, mai înalte decât unele dintr-un bloc obișnuit, iar cea mai mare suprafață a podelelor este un parchet gri deschis. 

Tot în acest sens, toată faianța din casă este albă – o culoare cât mai deschisă face ca spațiul să aibă o luminozitate plăcută.

Decorațiuni și culori

Odată ce noua distribuție a camerelor a fost stabilită, sursele de lumină naturală, la fel, proprietara s-a concentrat pe mobilier, decorațiuni și culori. Pasiunea ei pentru obiecte vintage, care au o poveste de spus, este evidentă din imagini. 

Foarte multe piese de mobilier din casă sunt recondiționate și vopsite chiar de aceasta. Piesele gri, spre exemplu sunt o moștenire de familie, la fel și o parte din decorațiunile de pe pereți. 

Foto: micasarevista.com 

Related posts

Casa ca o primavara

Adina Meyers

O casă obişnuită transformată într-un cămin unic

Adina Meyers

Ce frigider este potrivit pentru tine si familia ta?

Adina Meyers