Amenajari Interioare

Tu stii cum alegi in mod corect o combina frigorifica?

Nu este deloc usor sa alegi cea mai buna combina frigorifica tinand cont ca pe piata gasim o oferta foarte variata. Sunt atat de multe aspecte care trebuie avute in vedere incat ne este aproape imposibil sa stim mereu care sunt caracteristicile de care intr-adevar avem noi nevoie.

Deoarece vorbim de un aparat electrocasnic esential gospodariei noastre, am hotarat ca in articolul de azi sa iti oferim cateva sfaturi care sa te ajute sa alegi cea mai buna combina frigorifica, astfel incat aceasta sa se plieze perfect pe nevoile tale. O sa vezi ca dupa ce stii cateva notiuni de baza o sa iti fie mult mai usor sa sortezi printre sutele de modele aflate in oferta magazinelor de la noi.

Desi intre un frigider mare si o combina frigorifica nu mai sunt diferente atat de mari, acestea tot exista. Care este motivul pentru care ti-ai indrepta atentia catre combina frigorifica? In primul rand pentru ca ea poate fi privita drept un aparat 2 in 1, din moment ce ne pune la dispozitie inclusiv un congelator de dimensiuni acceptabile pentru nevoile unei familii obisnuite. Situat de obicei in partea de jos a combinei frigorifice (nu este insa o regula), congelatorul se dovedeste de un real ajutor atunci cand vrem sa depozitam anumite alimente pe perioade lungi de timp.

Un prim lucru pe care il recomandam noi este sa se urmareasca prezenta tehnologiei inverter. De ce? Pentru ca daca noua combina frigorifica este dotata cu un compresor cu invertor acesta va controla automat viteza si capacitatea de racire in functie de necesar. Acest lucru inseamna ca o sa avem un consum mult mai scazut de energie electrica, nivelul de zgomot va fi si el mai mic, iar uzura va fi de asemenea la un nivel minim, ceea ce inseamna o durata de viata mai mare a aparatului.

Chiar si in cazul tehnologiei inverter, consumul energetic difera de la un model la altul. Asadar, trebuie sa te uiti si la eficienta energetica pe care o ofera. Vorbim totusi de un electrocasnic care va functiona non stop, deci nu vrei ca factura la curent sa fie foarte incarcata in fiecare luna. Evita sa cumperi un model care nu face parte din clasa de consum A. In acest fel o sa ai garantia unui consum cat mai mic.

Urmatorul pas este sa te gandesti la cat de multe alimente vrei sa poti depozita in noua ta combina frigorifica. In alegerea volumului de depozitare este important sa te uiti si la modul in care este compartimentat aparatul. Pana la urma degeaba ai mult spatiu la dispozitie daca compartimentarea acestuia lasa de dorit. Este bine sa ti se puna la dispozitie rafturi reglabile pe inaltime, zone speciale pentru anumite tipuri de alimente (de exemplu pentru oua, fructe si legume proaspete, sticle etc.) si asa mai departe.

Un ultim sfat pe care ti-l dam este sa acorzi importanta chiar si functiilor care iti sunt puse la dispozitie. Printre cele mai importante functii, in opinia noastra, se numara cea no frost (impiedica formarea blocurilor de gheata, racirea fiind efectuata prin curenti de aer rece), functia antibacteriana (care are rolul de a impiedica formarea bacteriilor) si functia de dezghetare automata (astfel incat sa nu mai fii nevoit sa faci tu treaba asta manual).

Related posts

Cehii prefera stilul scandinav de viață. Aduce pace și energie în casă

Adina Meyers

Amenajari in stil mediteranean

Adina Meyers

O casa moderna, cu look sofisticat

Adina Meyers