Amenajari case Amenajari Interioare

Transformare spectaculoasă a unei case vechi din București

Asemenea unei larve ce se transformă într-un fluture frumos, această vilă situată în cea mai cochetă zonă a Bucureştiului s-a metamorfozat nu doar la nivel de amenajare interioară, ci total, căci a suferit modificări complete de structură înainte să devină ceea ce este acum: o locuinţă chic.

Casa veche in casa noua

Deşi se află într-un cartier de construcţii vechi, toate cu o arhitectură minunată, aşa cum sunt cele din zona Herăstrău-Kiseleff-Floreasca, casa pe care v-o prezentăm era o excepţie în peisaj. Conştienţi de aspectul ei inestetic, dar şi de compartimentarea nefuncţională a spaţiilor interioare, actualii proprietari au riscat şi au cumpărat această proprietate, convinşi fiind de posibilitatea de a o transforma în ceva cu totul special.

Nu la fel de optimist a fost şi designerul Andreea Mureşan, solicitată să se ocupe de amplele modificări, căci îşi aminteşte şi acum prima impresie pe care i-a lăsat-o imobilul şi întrebarea retorică: „cum a putut cineva să cumpere o casă aşa urâtă?”.

La exterior, clădirea cu patru niveluri – demisol, parter, etaj şi mansardă – părea un bloc din anii ‘60, urât mansardat, cu balcoane închise la fiecare etaj, pe toată lungimea faţadei. În interior, structura de beton sufoca cu grinzi masive toate încăperile, iar compartimentarea spaţiilor era aberantă. Fiecare etaj funcţiona separat de celelalte, având câte două sau trei camere distribuite gen vagon. Toată casa avea doar două băi, o bucătărie micuţă şi o scară îngustă şi abruptă.

Concluzia era clară: construcţia avea nevoie de modificări, iar acestea urmau să fie de anvergură. Şi cum întotdeauna este mai dificil să transformi decât să construieşti de la zero, proiectul a fost unul istovitor şi a durat de două ori mai mult decât se anticipase. S-a pornit de la reorganizarea funcţiunilor şi regândirea esteticii faţadelor.

S-a demolat mult şi s-a refăcut la fel de mult, cu sprijinul constructorilor şi al structuriştilor, care au format o echipă în adevăratul sens al cuvântului.

Acum, demisolul adăposteşte o garsonieră dublă, cu baie şi bucătărie, destinată musafirilor, camera tehnică şi spaţii de depozitare. Parterul înalt găzduieşte zona de zi deschisă, aici aflându-se livingul cu dining, bucătăria şi o baie pentru oaspeţi. La etaj se găsesc biblioteca, un dormitor cu baie şi o baie pentru oaspeţi.

La mansardă s-a renunţat la acoperişul clasic şi s-a optat pentru un acoperiş-luminator, care a permis transformarea acestui spaţiu într-o mansardă-seră. Tot aici a fost amenajat un dormitor cu baie şi dressing. Toate încăperile au uşi mari, din sticlă, care permit accesul în balconaşe animate de arbuşti decorativi.

De asemenea, casa dispune acum de mai multe terase generoase – deasupra garajului, la primul etaj şi pe acoperiş –, care au rolul de a compensa suprafaţa mică a curţii. De altfel, construcţia este la propriu o locuinţă „verde”, căci, la solicitarea proprietarilor, designerul împreună cu o firmă de amenajări peisagiste au însufleţit atât spaţiile interioare, cât mai ales terasele şi balcoanele cu un număr impresionant de plante decorative.

La interior, intervenţiile specialistului au vizat atenuarea defectelor structurii originale – încăperi mici şi întunecoase, brăzdate de grinzi de rezistenţă. În aceste condiţii, s-a optat pentru finisaje în nuanţe deschise, pe fundalul cărora s-a creionat decorul în culori vibrante, feminine.

Pereţii au fost finisaţi cu vopsea lavabilă albă, pentru pardoseli s-a ales varianta unui parchet de stejar albit, scara a fost placată cu marmură albă antichizată, iar uşile şi tâmplăria realizate din lemn exotic au fost vopsite tot în alb. Nimic nu a rămas din vechea amenajare, pentru că nu merita; şi aceasta deoarece, în anii ’90, clădirea avusese parte de o renovare completă, în care elementele sale originale s-au pierdut.

În amintirea acelor vremuri, designerul s-a gândit totuşi să adauge câteva elemente care să redea caracterul puternic al caselor vechi şi a păstrat pentru cele „fixe” un stil clasic. A folosit uşi casetate, cornişe la îmbinarea pereţilor cu tavanul, plinte decorative şi balustrade din fier forjat. Mobilierul folosit este însă contemporan, chiar minimalist pe alocuri (cu excepţia patului din lemn sculptat, aflat în dormitorul matrimonial).

Decoraţiunile au semnificaţii aparte pentru proprietari, motiv pentru care au fost puse în valoare cu măiestrie de designer. Acesta a fost foarte mirat când, ajuns la etapa de decorare, beneficiarii i-au pus la dispoziţie cutii întregi cu obiecte de decor, pe care le-au achiziţionat în timp, din călătoriile în jurul lumii. Casa era pe atunci în plan, însă acum venise momentul ca acele amintiri să fie scoase la lumină: statuete, boluri, veselă, casete etc. „Aveam la dispoziţie un adevărat boutique din care să aleg. Erau zeci de cutii care trebuiau doar despachetate.”

O altă modalitate prin care proprietarii şi-au pus amprenta asupra ambientului au reprezentat-o fotografiile. Sute de instantanee din toată lumea, făcute chiar de ei, au fost selectate, prelucrate şi imprimate pe pânză sau pe tapet, aşa cum este cazul stâlpului din dormitor îmbrăcat într-un astfel de colaj.

Dacă la primele niveluri decorul este contemporan, chiar minimalist, la mansardă, designerul a dat frâu liber imaginaţiei. Destinat petrecerii timpului liber şi întâlnirilor cu prietenii, spaţiul de sub acoperiş este cel mai exuberant din locuinţă. Designerul s-a jucat şi a combinat aici mobilier vechi, în stil franţuzesc, obiecte din Extremul Orient, măsuţe driftwood, într-un mix de nou şi vechi, de european şi exotic.

La nivel cromatic, întreaga casă este ca o planşă albă pe care s-a pictat cu tuşe puternice de negru, argintiu, roz pal şi ciclam.

Mobilierul, foarte diferit de la o încăpere la alta, este presărat cu piese de design care dau spaţiilor un aer chic. Din dorinţa de a nu aglomera prea mult camerele şi de a lăsa cât mai mult loc pentru mişcare, s-a optat pentru obiecte de mobilier puţine, dar bine reprezentate din punct de vedere decorativ.

Deşi a fost un proiect istovitor pentru toţi cei implicaţi, având în vedere că s-a întins pe o perioadă de aproape un an şi jumătate, rezultatul final a depăşit toate aşteptările, iar acesta este cel mai important lucru.

 

Text: Oana Voicu

Material realizat cu sprijinul designerului Andreea Mureşan, tel.: 0757.104.880, e-mail: murand@gmail.com

Related posts

Trucuri pentru camere mai mari

Adina Meyers

Advertorial: Cum să alegi mobila pentru dormitor?

Adina Meyers

Cum sa-ti amenajezi bucataria in stil minimalist

Adina Meyers