Pentru ca se realizeaza din diferite materiale, cofrajele folosite la turnarea betonului se impart la rândul lor in mai multe tipuri, iar alegerea sistemului potrivit depinde atât de complexitatea structurii pe care o realizati, cât si de forma acesteia.

Cofrajul din lemn este cel mai des intâlnit, in special la construirea caselor. De obicei, acesta se realizeaza la fata locului din cherestea sau placaj obisnuit sau din panouri de lemn tratate impotriva umezelii. Totusi, trebuie spus ca acesta prezinta doua mari dezavantaje. Pe de o parte este mare consumator de timp in ceea ce priveste montarea si demontarea, iar pe de alta este mai putin eficient, daca avem suprafete mai mari. In plus, cofrajele din placaj obisnuit au o durata mai scurta de viata. Insa flexibilitatea sporita, comparativ cu alte tipuri de cofraje, mai rigide (ceea ce ii confera o rezistenta mai mare in manipulare), face ca lemnul sa fie frecvent folosit in constructii.

Cofrajul fabricat industrial este format din module prefabricate pe structura de metal (de regula, otel sau aluminiu). Aceste cofraje ofera o rapiditate sporita in procesul de montare-demontare, având sisteme de prindere performante si prezinta o durata de viata mai mare, deteriorându-se mai greu. Asta inseamna ca pot fi reutilizate fara probleme la numeroase aplicatii, daca sunt manevrate corespunzator.

Mai nou se fac si cofraje reutilizabile din plastic, indicate pentru aplicatiile simple ale unor structuri din beton. Panourile din plastic sunt robuste si usoare, fiind adesea utilizate pentru constructii modulare, rapide si ieftine.

Un alt tip este cofrajul care nu se decofreaza, in sensul ca ramâne inglobat in structura si dupa ce betonul s-a intarit, oferind o izolatie termica si fonica suplimentara. In acest fel, cofrajul constituie un spatiu necesar instalarii conductelor pentru utilitati si un bun suport pentru aplicarea zugravelilor. Exista si cofraje cu rol structural suplimentar, fabricate dintr-un material intarit cu fibre si care sunt indicate mai ales la realizarea coloanelor sau a pilonilor. Acestea consolideaza structura si previn efectele de coroziune sau cele determinate de ciclul inghet/dezghet.

Cum realizam cofrajul din lemn pentru turnarea betonului gasiti in revista Planul casei mele mai 2014.

 

 

 

Related posts

Cum sa-ti reduci facturile la intretinere in sezonul rece

Adina Meyers

Idei de usi de interior – pentru un plus de eleganta casei tale

Adina Meyers

Totul despre spaţiul de sub acoperiş: arh. Ioana Oncea susţine izolarea cu vată minerală bazaltică

Adina Meyers