LifeStyle

Telemunca și viața personală: cum le separi și de ce e important să faci asta

Pandemia de coronavirus a transformat amestecul muncă – viață personală într-unul omogen. Când lucrezi de acasă, nu poți pleca de la birou. Dormitorul a devenit noul spațiu de lucru. Masa din zona de dining și blatul din bucătărie sunt acum aglomerate cu laptopuri și obiecte de birotică. Iar limita dintre programul de lucru și cel personal a devenit foarte încețoșată. Răspunzi la emailuri din pat, participi la ședințe cu un iaurt alături. Cum ai putea să găsești echilibrul, într-un singur loc?

 

De ce e important să separi lucrurile

Când vorbim despre separarea vieții personale de cea profesională, nu ne gândim doar la timpul pe care îl alocăm muncii și activităților din afara acesteia. Cu atât mai mult cu cât munca de acasă ne îngreunează această misiune.

E important să ne gândim la acest echilibru și să percepem cele două vieți drept complementare. În cea profesională, e important să renunțăm la orice ne-ar putea distrage. Pentru a ne putea concentra și pentru a fi productivi la birou. În cea personală, e important să ne mutăm focusul către familie, prieteni, proiecte personale și să ne eliberăm de factorii de stres care au legătură cu munca.

Creșterea neașteptată a telemuncii, accelerată în contextul pandemiei, a făcut acest lucru tot mai dificil pentru toți. Avem un scaun birou la masa din bucătărie, o măsuță pentru laptop în dormitor și răspundem la emailuri de pe telefon, când suntem cu prietenii.

 

La polul opus, dacă am reuși să separăm munca de viața personală, am avea parte de:

  • Productivitate crescută
  • Mai puțin stres
  • Sănătate fizică și emoțională mai bună
  • Viață de familie și socială mai bună

 

Cum îți separi viața profesională de cea personală: sfaturi și recomandări pentru adepții telemuncii

Există câteva reguli de aur în ceea ce privește această delimitare. De la cele care țin de amenajarea și divizarea spațiului și cele de decor, la cele care te ajută să îți configurezi telefonul în așa fel încât să nu fii deranjat în afara orelor de muncă.

Iată care sunt cele mai importante:

Desemnează spațiul dedicat muncii și limitează-l

Ai nevoie de un birou și de un scaun confortabil pentru a-ți desfășura activitățile obișnuite și pentru a putea participa la ședințe video.

Asta înseamnă că 2 mp îți vor fi suficienți pentru a-ți amenaja spațiul de lucru. Optează pentru amplasarea acestuia departe de dormitor. Pentru a nu asocia munca și somnul, dar și de zona de dining și relaxare. Dacă ai la dispoziție un balcon închis, îi poți schimba scopul în acest sens. Dacă nu, alege o zonă a locuinței în care nu desfășori activități importante.

În cazul în care locuiești într-o garsonieră, poți opta pentru un birou mobil, pe care să îl pliezi după terminarea programului. Astfel încât să nu ai în raza vizuală niciun obiect legat de muncă. Atunci când vrei să te relaxezi.

 

Stabilește pauze și ține-te de program

E tentant, mai ales când nu ești copleșit de termene limite, să faci o pauză de Netflix. să îți suni un prieten sau să te relaxezi citind presa.

Pe de altă parte, nu agreezi ideea de a mânca în fața laptopului. Tocmai de aceea, e important să îți organizezi programul. În așa fel încât să nu faci compromisuri în ceea ce privește pauza de masă sau orele suplimentare. Dar nici să nu lași toate activitățile pe ultima sută de metri. Scopul tău e să fii productiv, fără a face abstracție de nevoile pe care le ai. De aceea, stabilește-ți pauzele de cafea sau de masă la ore fixe și concentrează-te pe ceea ce ai de făcut în timpul programului, dacă nu vrei să dormi cu laptopul lângă tine.

 

Setează limite și separă munca de viața personală, pe gadgeturi

Chiar dacă folosești un singur laptop în interes de serviciu și personal sau un singur telefon, nu înseamnă că e în regulă să fii deranjat în weekend cu probleme legate de muncă. Creează câte doi useri pe fiecare astfel de gadget folosit la comun și schimbă-le pe măsură ce începi sau termini programul de lucru. În acest fel, nu te vei trezi sâmbăta cu gândul la un email important trimis la ore nepotrivite de către un coleg dependent de muncă și nici nu îți vei putea accesa conturile de pe rețelele de socializare în timpul programului. Setează singur astfel de limite și, cu siguranță, beneficiile nu se vor lăsa așteptate.

 

Indiferent dacă lucrăm de acasă sau de la birou, avem tendința de a amesteca lucrurile, în multe momente. Cu cât devii mai riguros în ceea ce privește stabiilirea și respectarea unor astfel de reguli, cu atât îți va fi mai ușor să separi lucrurile.

 

Sursă foto: Pexels

Related posts

Sub semnul lui Enescu: in septembrie MNAR celebreaza muzica in pictura

Adina Meyers

Gazonul perfect in gradinile cu suprafete mici

Adina Meyers

79.000 de lei pentru Ion Theodorescu Sion

Adina Meyers