Amenajari Interioare

Stilul minimalist: același colț și trei variante de amenajare

Stilul minimalist prinde tot mai mult teren în ultima vreme, dar să știi că stilul minimalist nu este pentru oricine. Trebuie să fii ordonat, temperat în ce privește alegerea culorilor și a obiectelor care îți vor popula casa.

Locuințele amenajate în acest stil sunt luminoase și aerisite. Piesele de mobilier sunt puține la număr, au linii drepte și simple, fără înflorituri sau decorațiuni. Fiecare detaliu pe care îl vei găsi într-o amenajare minimalistă are un rol bine definit în spațiu. În amenajarea unui interior minimalist, pereții sunt vopsiți în alb, acesta fiind fundalul perfect pentru o poziționare în cameră a unor obiecte de mobilier în culori precum gri, negru sau bej. Amenajările scandinave sunt între cele mai bune exemple de stil minimalist. Acolo vei regăsi piesele de mobilier, culorile și texturile specifice acestui stil care nu are cum să nu-ți placă.

Un colț pentru luat masa în stil minimalist

Un colț pentru luat masa în stil minimalist poate fi amenajat exact ca în imaginea de mai sus. Piesele de mobilier, puține la număr, au forme simple, drepte și nu sunt ornamentate deloc. Doar cabinetul este decorat cu pătrate colorate, fiind elementul care aduce un plus de dinamism acestui colț. Acestea sunt piese de mobilier pe care le găsești cu ușurință în magazine.

Un colț pentru relaxare în stil minimalist

Masa și scaunele au fost înlocuite aici de măsuța pentru cafea și șezlongul verde. S-au păstrat culorile și liniile simple, iar finisajul cabinetului este unul ceva mai sofisticat, care atrage atenția asupra acestuia. 

Un alt colț pentru luat masa în stil minimalist

Piesele de mobilier pot avea forme diferite. Dacă masa din imaginea de mai sus era rotundă, aici are o formă dretunghiulară, iar scaunele sunt inspirate de cele de bar. Cabinetul este ceva mai mare, iar gheridonul verde este la îndemână, chiar lângă masă.

Related posts

Stilul minimalist, ideal pentru persoanele claustrofobe

Adina Meyers

Cum sa te simti ca acasa intr-un apartament inchiriat

Adina Meyers

Casă timișoreană în stilul conacelor de altădată

Adina Meyers