Atunci când fabricile masive și-au pierdut scopul inițial pentru care fuseseră construite, iar cei ce le gestionau s-au văzut nevoiți să le ofere o altă utilizare, acela a fost momentul în care a luat naștere stilul de design interior pe care astăzi îl recunoaștem ca fiind industrial. Țevi masive la vedere, ciment ciobit, calorifere mari, nuanțe metalice cu patină, toate aceste elemente, combinate cu căldura unui spațiu de locuit, au făcut din stilul industrial să fie unul care îi fascinează și astăzi pe designerii de interior. Iată care sunt elementele care au consacrat stilul industrial,dar și cum îl poți adopa fără efort în locuința ta.

Elemente prin care poți identifica stilul industrial

Ca orice stil de design interior, cel industrial are câteva elemente prin care poate fi ușor recunoscut și prin care se deosebește de alte tipuri de design.- Pereții din cărămidă sau din ciment, precum și podeaua din beton fac parte din principalele elemente care au consacrat acest stil. Pentru a reda aspectul industrial într-o locuință, dacă cimentul real îți pare prea rece, poți folosi cu succes tapetul concrete. Acesta imită întocmai cimentul brut, de la textură și până la culoare. – Combinația metalului cu lemnul este extrem de bine primită în cazul amenajării interioare în stil industrial. Frumos îmbinate, cele două materiale se completează și lucrează în armonie pentru a oferi camerei respective un aer cald, simplu și natural. – Țevile și conductele lăsate la vedere definesc într-un mod autentic stilul industrial. Acestea pot fi însă vopsite cu un strat de grund, care le protejează iar peste poți aplica o vopsea pentru metal în nuanțele dorite. Culorile cele mai potrivite stilului industrial sunt negru, crom, cupru sau auriu antichizat.

Ideea principală de la care nu trebuie să te abați atunci când decorezi o casă în acest stil este că nimic nu trebuie ascuns în pereți, prin culori, linii sau materiale artificiale. În cazul stilului industrial, cu cât sunt mai multe conducte la vedere, cu cât materialul este mai brut iar culoarea mai naturală, cu atât mai bine.

Idei de amenajare pentru casa ta

Dacă ai decis ca acest stil este unul reprezentativ pentru tine, află că îl poți introduce fără efort în casa ta folosindu-te de finisajele în stil industrial. Partea și mai interesantă a acestui tip de design interior este că multe obiecte le poți achiziționa la prețuri atractive, din magazine ce vând produse vintage sau la mâna a doua. – Mobilierul autentic stilului industrial este unul masiv, cu aspect uzat. Mai mult, poți refolosi alte obiecte, precum caloriferele, pentru a crea, spre exemplu, o masă la comandă. Aceasta se va potrivi perfect cu un set de scaune înalte, simple, fără spătar.- Corpurile de iluminat pe structuri metalice, precum candelabrele masive, lampadarele sau veiozele fără abajur, sunt ideale pentru a lumina o încăpere în stil industrial.- Decorațiunile nu trebuie să lipsească, chiar dacă amenajarea interioară în stil industrial se axează pe simplitate și utilitate. Oglinzi masive cu rame metalice, ghivece din piatră, o masă de cusut veche sau obiecte cu apect antichizat sunt decorațiunile de care ai nevoie pentru a da un aer industrial încăperii.  – În locul tablourilor care doar ar încărca pereții, poți folosi cu succes modelele abstracte de tapet, care ar veni minunat în completarea mobilierului masiv. 

Putând fi folosit cu succes atât în amenajările cafenelelor, birourilor, puburilor sau restaurantelor, cât și în decorarea locuințelor personale, acest stil a cucerit prin simplitatea și flexibilitatea lui. Plăcut datorită nuanțelor naturale dar și datorită faptului că tratează spațiul fără să îl aglomereze, stilul industrial este din ce în ce mai adoptat în designul interior din întreaga lume. 

Related posts

Ai nevoie de un hidrofor dar nu stii cum sa il alegi pe cel mai bun?

Adina Meyers

Cat costa sa iti faci o casa care sa produca singura energie?

Adina Meyers

O amenajare reușită înseamnă și alegerea decorațiunilor potrivite

Adina Meyers