LifeStyle

Şcoli fără bullying în Sectorul 3

Ca urmare a creşterii fenomenului de bullying în şcolile din România, Asociaţia Părinţilor Isteţi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Itsy Bitsy FM, organizează conferinţa gratuită "Şcoli fără bullying în Sectorul 3", un proiect finanţat de Primăria Sectorului 3, Bucureşti.

Insultele, poreclele, îmbrâncirile, tachinările, înjurăturile, intimidarea la nivel de grup, cyberbullying-ul sunt fenomene pe care copiii le întâlnesc în toate şcolile din România. Aceste comportamente, care sunt denumite de specialişti agresiuni psihologice şi afectează cel puţin la fel de mult dezvoltarea sănătoasă a copiilor ca şi agresiunile fizice. Studiile arată că cei mici nu se simt susţinuţi de adulţi în rezolvarea acestui fenomen, care creează un cadru nefavorabil învăţăturii şi performanţei academice în şcoli.

"Fiecare părinte şi cadru didactic îşi doreşte ca cei mici să aibă rezultate bune la învăţătură. Performanţa academică nu poate însă apărea decât într-un climat de siguranţă, atunci când copilul este echilibrat emoţional. Din păcate, în şcolile româneşti există foarte mult bullying, lucru care îi face pe copii indisponibili emoţional şi neatenţi la ore. Orice cadru didactic se confruntă la clasă cu această problemă şi are nevoie să ştie cum să stopeze bullying-ul, ca să readucă armonia şi interesul copiilor la şcoală." spune Nadia Tătaru, preşedinta Asociaţiei Părinţilor Isteţi.

 

Conferinţa „Şcoli fără bullying în Sectorul 3” va avea loc pe 25 octombrie, între orele 13:00 şi 17:00, la Colegiul Naţional Matei Basarab (Strada Matei Basarab nr.32 ) şi îi va avea ca invitaţi pe: Gaspar Gyorgy – preşedintele Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie, Mirela Horumbă – Psihologul părinţilor, Adriana Mitu – trainer în dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor, Gabriela Maalouf – NLP trainer copii si părinți, Profesorul de joacă Leon Magdan, psihoterapeuta Andreea Neagu, Nadia Tătaru şi alţi specialişti. Ei vor oferi cadrelor didactice informaţiile şi instrumentele necesare pentru a identifica, interveni şi preveni eficient bullying-ul în şcoli. Cei prezenţi la conferinţă vor primi diplome de participare.

Înscrierile se fac până pe 20 octombrie pe www.itsybitsy.ro.

 

După conferinţa, cadrele didactice, care vor să se specializeze în prevenirea şi rezolvarea conflictelor de bullying, au şansa de a participa şi la un workshop gratuit oferit de specialiştii implicaţi în proiect, în care vor afla tehnici şi abordări practice.

 

La nivel european, România se situează pe locul 3 la bullying în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În studiul naţional efectuat de Organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2016 se arată că:

  • 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la şcoală, în faţa colegilor;
  • 1 din 6 copii era bătut în mod repetat;
  • 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la şcoală;
  • în mod repetat, în şcoală, 3 din 10 copii erau excluşi din grupul de colegi;
  • 7 din 10 copii au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar.

 

„Şcoli fără bullying în sectorul 3” este un demers de educaţie şi conştientizare din cadrul campaniei de prevenire a bullying-ului, lansată din anul 2017 de Asociaţia Părinţilor Isteţi şi Itsy Bitsy FM, în parteneriat cu societatea civilă şi autorităţi.

Related posts

Creativitate, inovatie si tehnologie la Salone del Mobile Milano 2016

Adina Meyers

Hopla Condilieve- un nou dressing pe baza de grasimi vegetale cu adaos de ulei de masline

Adina Meyers

Generali Asigurari lanseaza AutoComplet, pachetul de CASCO si RCA la un pret accesibil

Adina Meyers