LifeStyle

Restaurarea, intre arta si meserie

Permanent, in jurul nostru intalnim obiecte si imobile apartinand diferitelor categorii precum cele de uz comun, de uz privat, unele avand caracter administrativ, altele apartinand fenomenelor culturale, cu origini cunoscute ori nu.

Intre aceste obiecte si imobile se gasesc unele deosebite cu o vechime notabila si cu un caracter artistic, ingineresc si mestesugaresc deosebit, fiind de cele mai multe ori unice. Aceste obiecte reprezentative pentru cultura si istoria unui popor trebuie pastrate cu o deosebita grija deoarece reprezinta Patrimoniul Cultural.

Trecerea timpului lasa urme si degradari, acestea ducand la distrugerea obiectului si disparitia lui. Degradarile pot fi de multe feluri, in functie de materialul din care este compus obiectul, de vina fiind in principal factorii atmosferici, calamitatile naturale si nu in ultimul rand factorul uman. In multe cazuri obiectul ajunge intr-un stadiu atat de avansat de degradare incat nu mai poate fi expus ori folosit, neavand o prezenta estetica si utilitara. In aceasta faza au fost cazuri in care obiectul cu o vechime de sute de ani si avand o valoare nepretuita sa fie pur si simplu aruncat la gunoi.

Pentru a preintampina asemenea pierderi din patrimoniul cultural, obiectele sunt preluate de restauratori – personal calificat in domeniu artistic in primul rand si mestesugaresc in al doilea.

Un obiect restaurat de profesionisti isi reia locul in patrimoniu, este salvat si i se da practic a doua viata ajungand sa fie o dovada a maiestriei si priceperii mestesugarilor din acea perioada si un episod de istorie.

In aceasta situatie a fost soldatul de pe turnul primariei sect 1, soldat executat din tabla de zinc in perioada interbelica de Al. Dimitriu tinichigiu ornamentist. In 2010 primaria a luat foc si statuia a fost coborata in graba constatandu-se cu aceasta ocazie degradarea avansata si necesitatea interventiei de restaurare cat mai urgenta.

De aceasta restaurare s-a ocupat artist plastic, sculptor, expert restaurator metal Traian Postelnicu. Pe langa degradarile survenite in timp (trasnete, gridina, vanturi puternice, gloante) au aparut si degradari datorate smulgerii de pe acoperis, trantirii pe asfalt si pierderii diferitelor parti din ansamblu. Un exemplu ar fi pierderea mainii stangi si sulitei – refacute din acelasi material in procesul de restaurare. Alt exemplu ar fi postamentul pierdut complet si refacut conform documentatiei fotografice din perioada interbelica. Priceperea restauratorului si pregatirea artistica, dar si experienta dublata de munca de documentare au fost determinante in reconstituirea partilor lipsa si asamblarea lor in pozitia originala.

Dupa aproape 6 luni de munca asidua ce a cuprins operatii de curatare, cositorire, reconsolidare, analize si investigatii fizico-chimice, readucerea suprafetelor deteriorate la aspectul initial, etc. s-a ajuns in final la salvarea statuii si reamplasarea ei pe turnul inalt de 60 metri al Primariei. Un bun de patrimoniu salvat si redat societatii.

 

 

Related posts

10 destinaţii pentru vacanţa de primăvară

Adina Meyers

Inghetata dietetica, usor de preparat

Adina Meyers

Volum de la radacina pana la varfuri ce dureaza intreaga zi!

Adina Meyers