Toate cele trei grădini pe care vi le prezentăm au fost amenajate în anul 2017, în Germania – două se află în zona Saarland (Rhineland-Palatinate), iar una – în Bavaria de nord.

În cazul lor, clienţii ne-au solicitat să realizăm grădini moderne, aerisite din punct de vedere compoziţional. Am avut de partea noastră natura, dar au existat şi constrângeri, pe care însă am reuşit să le depăşim cu succes.

Text / Foto: arhitect peisagist Adrian Burca

Related posts

Două grădini într-un singur proiect

Adina Meyers

Cum să construiești o seră de grădină cu buget redus: 3 sfaturi

Adina Meyers

Te-ai plictisit de felul în care arată baia din casa ta?

Adina Meyers