Home

Picturile murale – o soluție pentru un decor cu multă personalitate

Chiar dacă nu ne dăm seama, adorăm pur și simplu să oferim un plus de personalitate casei noastre. Așadar, deși ținem cont de sfaturile oferite de designeri, tot încercăm să ne punem și noi amprenta în amenajările interioare pe care le realizăm. În ultima perioadă tot mai multe persoane au început să își îndrepte atenția către picturile murale atunci când vine vorba de amenajările locuințelor, iar motivele sunt unele cât se poate de clare.

De ce picturile murale au devenit un adevărat trend? Înainte de a răspunde la această întrebare e bine să facem o scurtă trecere în revistă a ceea ce sunt aceste picturi. Pe scurt, pictura murală este cea aplicată direct pe un perete. Putem spune, practic, că aceasta este cea mai bună modalitate prin care putem decora într-un mod personalizat pereții unei camere. Și… contrar a ceea ce cred unele persoane, ea este la îndemana oricui, indiferent de stilul predominant al unei încăperi.

Dacă te-ai hotărât ca și tu să apelezi la picturile murale în amenajarea interiorului locuinței tale, atunci află că trebuie să ții cont de câteva sfaturi, astfel încât să ai garanția că toate lucrurile vor ieși exact așa cum tu îți dorești. Despre aceste sfaturi vom discuta mai multe în rândurile următoare.

Evident, primul lucru pe care tu trebuie să îl faci este să te hotărăști asupra pereților sau tavanului pe care vrei să îl pictezi. Ce trebuie să ai în vedere aici? Privește cu atenție pereții pe care vrei să pictezi, iar asta pentru că este recomandat ca ei să nu prezinte zgârieturi sau ciobituri. De asemenea, în funcție de cum este orientat peretele (dacă are sau nu lumina care bate direct spre el, dacă în fața sa se află sau nu obiecte de mobilier și așa mai departe) o să alegi stilul picturilor murale.

Următorul pas constă în alegerea modului în care vrei să pictezi peretele sau pereții. Dacă ești o persoană cu o imaginație bogată, atunci această etapă cu siguranță nu va prezenta nicio problemă pentru tine. În schimb, dacă nu ai mereu inspirație, atunci apelarea la un profesionist se va dovedi utilă, dar nu lăsa ca acest lucru să pună probleme în a îți exprima tu personalitatea în amenajarea locuinței.

Alegerea potrivita a vopselei, precum și a pensulelor este de asemenea foarte importantă. Pentru început ține cont de faptul că peretele tratat cu un glet care să fie perfect finisat, precum și cu o amorsă de lavabil. În ceea ce privește vopseaua, cel mai bine este ca atenția ta să se îndrepte către acrilice, iar asta pentru că ele se vor comporta la fel ca uleiurile (ele, de fapt, sunt pe baza de apă). Se usucă destul de repede și s-au dovedit a fi foarte rezistente în timp. Legat de pensule – trebuie să optezi pentru cele sintetice care sunt cele mai potrivite atunci când vine vorba de culorile acrilice.

După ce picturile murale sunt gata, tot ce mai trebuie să faci este să aștepți să se usuce, iar după aceea să dai cu un strat de lac care va oferi un plus de rezistență și strălucire.

Sursă foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

Trend Alert: Terrariums & Hanging Plants

Adina Meyers

Cum să creezi obiecte noi şi vesele din vechituri

Adina Meyers

Soluții pentru dotarea eficientă și profesională a hotelurilor

Adina Meyers