Beneficiile utilizării energiei solare sunt multe, de la reducerea consumului de energie electrică şi cea a valorii facturii, la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră. Apoi, dacă vindeţi/închiriaţi locuinţa, existenţa unui sistem solar va creşte valoarea acesteia pentru potenţialii cumpărători/chiriaşi. Un alt avantaj, deloc de neglijat, este acela că, la montarea de panouri fotovoltaice acasă, proprietarii vor primi de la stat contravaloarea a 90% din preţul instalaţiei, dar nu mai mult de 20.000 de lei.

Cum funcţionează un sistem fotovoltaic?

Panourile solare captează radiaţia solară şi o transformă în curent continuu, iar un aparat de tip invertor converteşte acest curent continuu într-unul alternativ, care alimentează casa în mod real. Bateriile de stocare a energiei sunt necesare în cazul sistemelor fotovoltaice neracordate la reţeaua electrică (HIBRID sau OFF-GRID). Orice surplus de energie generat este injectat în reţea. De asemenea, oricând este nevoie, se poate trage automat energie.

Tipuri de sisteme fotovoltaice

Sistemele fotovoltaice ON-GRID sunt în mod obligatoriu racordate la rețeaua de energie electrică și oferă posibilitatea de a injecta energie în rețea. De regulă, nu au baterii, dar pot fi prevăzute cu sisteme de stocare a energiei pentru creșterea gradului de autoconsum (prin implementarea unui invertor HIBRID). Întrucât invertorul ON-GRID este legat în paralel cu rețeaua, consumatorii pot să ia o parte din energia produsă din panouri și restul din rețeaua națională. Dacă se dorește, invertorul ON-GRID poate limita producția de energie la valoarea consumului, iar astfel nu mai este necesar contractul cu furnizorul de energie.

Sistemele fotovoltaice ON-GRID sunt recomandate în cazul caselor, vilelor, în special dacă există un consum mare pe timpul zilei, putând conduce la independența energetică a utilizatorului.

Sistemele fotovoltaice HIBRID sunt în mod obligatoriu racordate la o sursă auxiliară de energie electrică (generator sau rețea de energie electrică). De regulă, acestea nu injectează energie în rețea, însă pot fi prevăzute cu accesorii în acest sens. Au un număr mai mic de baterii datorită prezenței sursei auxiliare. Unul dintre principalele avantaje al unui astfel de sistem este acela că poate funcționa ca stabilizator și UPS: atunci când furnizarea energiei electrice este întreruptă, invertorul HIBRID comută automat de pe rețea pe baterii și asigură funcționarea continuă a consumatorilor. Sistemele fotovoltaice HIBRID sunt recomandate pentru case, vile, case de vacanţă şi pensiuni unde există posibilitatea racordării la reţea, căderi de tensiune dese, dar şi acolo unde nu există posibilitatea racordării sau aceasta este prea scumpă.

Sistemele fotovoltaice OFF-GRID sunt sisteme independente, neracordate la o sursă auxiliară de energie electrică. Se utilizează în general acolo unde nu există posibilitatea racordării la rețeaua de energie electrică și necesită un număr mai mare de baterii de stocare a energiei pentru a asigura funcționarea autonomă. Întrucât nu pot produce energie în lipsa soarelui (situaţie întâlnită cu precădere în zilele de iarnă), se recomandă utilizarea unui generator complementar. Acesta poate fi pornit manual atunci când este nevoie sau poate fi conectat direct la sistemul fotovoltaic, având rol de încărcare a bateriilor de stocare și de alimentare continuă a consumatorilor (în acest caz, sistemul fotovoltaic devine un sistem HIBRID). Sistemele fotovoltaice OFF-GRID sunt ideale pentru acele clădiri care nu au posibilitatea de alimentare cu energie electrică sau în cazul cărora racordarea este prea costisitoare, putând asigura independența energetică a utilizatorului în perioadele însorite.

Ştiaţi că?

România are o poziție geografică ce avantajează producția de energie din panouri fotovoltaice: cu 1 kW putere instalată (aproximativ 4 panouri fotovoltaice), se pot produce în medie 1.200 kWh/an, adică 1,2 MWh/an.

Material realizat cu sprijinul Drd. ing. Mihai Ionescu .

Foto: Romstal

Related posts

Paveaza-ti drumul catre o gradina cu stil!

Adina Meyers

Vopsitul cu spray vs rola. Afla ce poti folosi mai usor in casa

Adina Meyers

Seminee pentru interioare moderne

Adina Meyers