Home

Oglinda – vedeta holului unei locuinte

Daca fac un exercitiu de memorie nu cred ca am vazut vreun hol al unei locuinte din care sa lipseasca oglinda. Ca si designer recomand ca amenajarea holului sa porneasca chiar de la acest obiect decorativ care, pe langa rolul estetic, indeplineste si unul practic. In cazul in care si tu consideri ca oglinda poate fi vedeta holului, iti voi veni in ajutor cu cateva idei care probabil te vor inspira in alegerea oglinzii potrivite.

Unul dintre aspectele de la care poti porni in alegerea oglinzii potrivite holului casei tale este rama. Aceasta poate avea o forma deosebita, o culoarea neasteptata sau ambele. O alta modalitate de a pune accentul pe oglinda este alegerea unei rame subordonate unui stil total diferit de cel regasit in amenajare. Mai exact, intr-un interior decorat cu elemente minimaliste, se integreaza o oglinda cu o rama bogat ornamentata, incadrata clasicului sau barocului, spre exemplu.

 Oglinda din hol poate impresiona si prin dimensiune, nu doar prin modelul sau forma ramei. Astfel, alegerea unei oglinzi supradimensionate, care poate acoperi chiar toata suprafata unui perete, va mari vizual spatiul holului. Poti crea o oglinda mare si cu ajutorul mai multor oglinzi inramate si dispuse pe perete in doua randuri paralele, spre exemplu.

Pentru a valorifica prezenta oglinzii in hol, tine minte ca trebuie sa acorzi atentie si corpurilor de iluminat, pieselor de mobilier, culorii peretilor deoarece acestea vor influenta modul in care oglinda iese sau nu in evidenta.     

Foto: http://www.pinterest.com.

Articol semnat de: Flavia Lorena Irimescu – decorator interioare, telefon: 0747666473.

 

Related posts

Pot țânțarii să transmită coronavirusul? Ce au descoperit cercetătorii italieni

Adina Meyers

Petrecerea de casă nouă. Cum să imortalizezi cele mai frumoase momente?

Adina Meyers

Placile ceramice invadeaza casa

Adina Meyers