LifeStyle

Mapei în Piaţa Domului din Milano

Milano, metropola nord-italiană a regiunii Lombardia, este considerată una dintre capitalele lumii designului, fiind în același timp și gazda picturii „Cina cea de Taină” a lui Leornado da Vinci. Domul din Milano, mănăstirea Santa Maria delle Gratie, Galeria de artă Brera sau Castelul medieval Sforzesco reprezintă mărturia secolelor de reprezentare prin artă a valorilor materiale și spirituale ale civilizației latine.

Reabilitare de proporții gotice

În vara anului 2014, vizitatorii faimoasei Piețe a Domului din Milano au putut fi martorii intervențiilor de reabilitare a pavajului. Lucrările s-au încheiat în toamna aceluiași an și au presupus renovarea a 5000m², însemnând jumătate din suprafața totală a pieței, costurile ridicându-se la cca 1 milion de euro. Deteriorările survenite de-a lungul anilor, mai ales pe timp de iarnă, au adus piața într-o condiție foarte proastă, cu dalele afundate și chiar sparte. Prin urmare, cerința precisă a membrilor consiliului local, adresată firmei executante, a fost aceea de a folosi materiale rezistente ploii și degivrării cu sare.

Cooptați în întregul proces de reabilitare, specialiștii MAPEI s-au implicat în mod activ în asistarea șantierului și, după analiza datelor, au propus o soluție mai puțin convențională. În locul tehnicii clasice de montaj și chituire cu nisip și ciment, recomandarea MAPEI a fost sistemul MAPESTONE: alternativa care răspunde în totalitate rezistenței la ciclurile de îngheț-dezgheț precum și degivrării cu sare.

Dale de granit și rosturi cu elasticitate pentru mișcare

Lucrările de renovare a Pieței Domului s-au desfășurat în patru zone: două au fost în curtea catedralei, pe latura către Galeria Vittorio Emanuele și în zona dintre Piață și Corso Vittorio Emanuele, a treia – vizavi de Via Marconi și a patra –  în extremitatea de jos a conexiunii dintre Via Mazzini și Via Mengoni, cuprinzând atât banda pentru taxiuri, cât și cea pentru traficul normal. Plăcile sparte au fost înlocuite cu lastre de granit roz din Baveno, din nordul Italiei, în timp ce dalele întregi au fost refolosite după o curățare temeinică. Șapa suport a fost realizată din MAPESTONE TFB 60, un mortar mixat în prealabil, compus din lianți speciali, agregate selectate cu o dimensiune care nu depășește 2,5mm, precum și aditivi specifici. Modalitatea de aplicare a fost foarte ușoară, necesitând doar amestecul cu apă, astfel evitându-se eventuale erori care ar fi putut rezulta din dozaje greșite sau din alegerea nepotrivită a agregatelor, compromițând caracteristicile finale ale șapei. Mai departe, dalele de granit, măsurând 50x150cm, au fost montate cu rosturi de dilatație etanșate cu MAPEFLEX PU45. Acest agent de etanșare poliuretanic are un modul de elasticitate pentru mișcare de până la 20%. În plus poate fi și vopsit. La final, plăcile au fost chituite cu MAPESTONE PFS 2 – un mortar de asemenea mixat în prealabil, având o mare rezistență mecanică și abrazivă.

Hotel de lux cu 14 camere amenajate în stil diferit

Schimbând puțin perspectiva asupra Domului și a Pieței, de la nivelul solului la câțiva zeci de metri altitudine, de la înălțimea primului și singurului hotel de lux din centrul istoric, TownHouse Duomo, aerul se rafinează și mai mult. Cele 14 camere, cotate cu 5 stele, se deschid cu balcoane către Catedrală, oferind un peisaj care îți taie respirația. Fiecare cameră este amenajată în stil unic, diferit, cu accent comun pe confort, tehnologie inovativă și facilități de ultimă oră.

Participând și la acest proiect inovator și de prestigiu, prin expertiza tehnică și produsele recomandate MAPEI a susținut realizarea viziunii fiecărui arhitect care a avut libertatea să își exprime creativitatea și să aleagă finisajele dorite. Ca exemplu, accesând camera cu numărul 10, denumită și "Swan Room”, intrăm în atmosfera minimalistă concepută de arhitectul Simone Micheli. Numele camerei este dat de peretele acoperit cu mozaic vitroceramic reprezentând imaginea unei lebede. Datorită designului special, MAPEI – expertul în adezivi – a propus, pentru montarea mozaicului, ELASTORAPID alb – un adeziv bicomponent pe bază de ciment, flexibil, cu priză rapidă, timp deschis extins și fără alunecare pe verticală, special conceput pentru plăci ceramice și plăci din roci naturale.  

Montajul mozaicului de sticlă necesită o atenție sporită dacă dorim să obținem suprafețe netede cu aspect impecabil.  Dată fiind transparența plăcilor de mozaic de sticlă, nu este indicat să se folosească un adeziv de altă culoare, pentru că-i va modifica nuanța, schimbându-i radical aspectul.

În camerele de baie, la chituirea rosturilor s-a folosit ULTRACOLOR PLUS – chit de rosturi îmbunătățit pe bază de ciment, modificat cu polimeri, cu priză și uscare rapidă, fără eflorescențe, hidrofobizat, cu efect de respingere a apei și rezistență împotriva mucegaiului. Chitul este ideal pentru chituirea rosturilor între 2 – 20 mm la interior și exterior. Pentru realizarea pardoselii din lemn cu lamele de parchet s-a folosit ULTRABOND P990, un adeziv poliuretanic cu emisie foarte scăzută de compuși organici volatili, pentru parchet masiv sau stratificat de orice tip și dimensiune. ULTRABOND P990 se poate folosi pe șape clasice pe bază de ciment sau anhidride (ipsos, sulfat de calciu), pardoseli existente din lemn, suporturi neabsorbante. De asemenea, poate fi folosit și pentru pardoseli cu sistem de încălzire încorporat.

Produse de construcții cu emisie redusă de Compuși Organici Volatili (COV)

Produsele folosite în construcții sunt evaluate în funcție de emisiile de compuși organici volatili, adică toți acei compuși organici care sunt emanați din momentul în care produsul este aplicat și care au un impact asupra calității aerului. Pentru a menține sănătatea executanților și beneficiarilor finali, dar și pentru a garanta o bună calitate a aerului din interior, Mapei dezvoltă tehnologii pentru realizarea produselor inovative cu emisie redusă de COV.

 

Related posts

Sfaturi care să te ajute in alegerea unei biciclete eliptice

Adina Meyers

Gealan si-a extins gama de culori standard acrylcolor cu doua nuante

Adina Meyers

Rețeta zilei: Desert răcoros din pere

Adina Meyers