Inventat de Charles Chamberland în anul 1884, autoclavul este o mașinărie folosită pentru îndepărtarea agenților patogeni de pe suprafața instrumentelor stomatologice.
Utilizând forța aburului, presiunea, precum și o temperatură ridicată, autoclavele au fost adesea denumite mașini de sterilizare cu abur.
Microorganismele care sunt distruse cu ajutorul unui autoclav eficient sunt: bacteriile, virușii, ciupercile, paraziții etc.
Autoclavul – etimologie și origine
Denumirea de "autoclave" vine din grecescul "auto" și de la cuvântul latin "clavis" care înseamnă „cheie”, deci s-ar traduce prin sintagma „dispozitiv cu auto-blocare”.
Cu toate că a fost inventat în anii 1800, conceptul de utilizare a aburului într-un spațiu închis pentru prevenirea bolii exista deja din 1679.
De fapt, primul autoclav a fost, în esență, un aragaz sub presiune, fiind inventat inițial ca o metodă de pregătire a alimentelor de către medicul de origine franceză Denis Papin. El a numit invenția sa „sterilizator cu aburi” și a descris avantajele utilizării dispozitivului în procesarea alimentelor și, implicit, într-o digestie mai ușoară.
Procesul de sterilizare
Spre deosebire de majoritatea proceselor care se desfășoară în laboratoarele și clinicile de astăzi, procesul de sterilizare păstrează foarte mult aceleași principii folosite acum 150 de ani în urmă.
Cele mai multe progrese pe care acest proces le-a înregistrat țin de eficiență, în prezent acesta garantând mai bine siguranța utilizatorilor și distrugând un număr impresionant de microorganisme ce pot afecta sănătatea, chiar dacă agentul de sterilizare a rămas același – aburul.
Cum funcționează un sterilizator autoclav?
Elementele care urmează a fi sterilizate sunt supuse unor creșteri treptate ale temperaturii, la presiune ridicată până la o temperatură de 121° C. Mai apoi, acestea sunt supuse procesului de aburire timp de aproximativ 15-20 minute.
Autoclavul permite ca aburul să curgă în jurul obiectelor puse în interiorul său. Durata de timp și temperatura necesare pentru sterilizare depind de articolele care trebuie sterilizate și de faptul că acestea sunt așezate în pungi de sterilizare, de regulă, sau expuse direct aburului.
Elementele trebuie separate pentru a permite aburului să pătrundă în mod uniform. În felul acesta vor fi eliminate toate bacteriile, virușii și sporii.
După pornirea autoclavului, aburul este împins în camera care conține elementele care sunt sterilizate. Pe măsură ce aburul intră, presiunea și temperatura din interiorul camerei se mărește. Cele mai multe autoclave sunt setate pentru a crește presiunea aburului, până la atingerea unei temperaturi de cel puțin 121 grade Celsius (sau aproximativ 250 de grade Fahrenheit).
Valorile setate vor rămâne la același nivel timp de cel puțin 15 minute, temperatura fiind suficient de ridicată astfel încât să distrugă toate microorganismele și sporii lor.
Programele de sterilizare se setează, în general, în funcție de nevoile specifice. Elementele supuse autoclavării vor rămâne sterile până ce vor fi contaminate de noi microorganisme.
Criterii de alegere a autoclavului
Dacă dorești să achiziționezi un autoclav, va trebui să ții cont de următoarele aspecte:
– Buget. Prețul unei astfel de achiziții stomatologice se află situat între 2000 și 5000 de euro, în funcție de producător și de tip. De asemenea, caracteristicile unui autoclav (dimensiunile, capacitatea camerei de sterilizare și consumul energetic) pot influența prețul acestuia.
– Tipul autoclavului. În funcție de ciclurile de sterilizare, există mai multe tipuri de autoclave pe piață și anume: sterilizatoare clasa S, casa N și clasa B. Grație faptului că asigură un proces complet de sterilizare, ultimul tip este cel mai frecvent utilizat.
– Capacitatea. Atunci când alegi autoclavul, ar trebui să ții cont atât de necesitățile tale, cât și de spațiul pe care îl ai la dispoziție. De altfel, în magazinele de profil există atât autoclave mici, cu o capacitate de 7 l, cât și unele de dimensiuni mari, a căror capacitate poate ajunge până la 150 l.
Dentex – produse stomatologice la prețuri competitive
Printre cele mai apreciate magazine de profil din mediul online se numără Dentex. Situat în top 5 cei mai importanți distribuitori de produse stomatologice, magazinul online Dentex oferă specialiștilor o gamă largă de articole ideale pentru restaurare și protetică, igienă sau tehnică dentară.
Pe dentex.ro calitatea la cele mai înalte standarde se reflectă la nivelul fiecărui produs cu specific stomatologic. De asemenea, ținând cont de exigențele clienților, compania oferă și service rapid, important pentru obținerea celor mai bune rezultate.