LifeStyle

Laboratorul de Teatru DENS – ediția a III-a Actori din patru teatre și independenți, patru regizori ruși, patru spectacole realizate în cinci zile

În perioada 10-17 septembrie 2018, Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, organizează cea de-a treia ediție a Laboratorului de Teatru DENS, coordonat de Oleg Loevski, critic, profesor, producător de teatru, director artistic, membru al Asociației Internaționale a Teatrelor pentru Copii și Tineret din Rusia, director adjunct al Teatrului pentru Tineret din Ekaterinburg.

Unele dintre cele mai apreciate spectacole ale Teatrului Nottara sunt rezultate în urma Laboratorului de Teatru DENS: în 2017, Iubirea la oameni de Dmitri Bogoslavski, în regia Evgheniei Berkovici, 8 femei de Robert Thomas, în regia lui Andreas Merz-Raykov, Burlaci şi burlăciţe de Hanoch Levin, în regia Alessandrei Giuntini, și în 2018, MOLIÈRE/ERÉILOM, după un scenariu de Roman Feodori și Raluca Rădulescu, în regia lui Roman Feodori.

Dacă anul trecut, Laboratorul s-a axat pe dramaturgia clasică românească, ediția actuală este dedicată dramaturgiei ruse, urmând a se lucra pe piese de Aleksandr Vampilov, N.V. Gogol, A.P. Cehov, Oleg Kolosov. Ca și în anii trecuți, ritmul de lucru este unul intensiv, actorii, care se confruntă cu textele pieselor la prima vedere – una dintre condițiile acestui laborator –, și regizorii invitați vor monta spectacolele în cinci zile. Laboratorul își propune să le ofere și spectatorilor o experiență deosebită, astfel că publicul va avea un rol important, activ, prin votul său urmând să se aleagă montarea care va intra în repertoriul teatrului în viitoarea stagiune.

Caracterul inedit și provocator al acestui proiect, precum și succesul primelor două ediții au făcut ca ediția din acest an să fie una extinsă la o formulă de patru spectacole, reunind actori ai Teatrului Nottara, alături de colaboratori din trei teatre de stat (Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște și Teatrul de Nord din Satu Mare) și din mediul independent.

Aleksandr Anatolievici Ogariov, Elena Aleksandrovna Nevejina, Piotr Iurevici Șereșevski și Semion Nikolaevici Serzin, regizorii invitați anul acesta, au realizat spectacole recunoscute național și internațional (nominalizate și/sau câștigătoare ale unor premii importante, precum Masca de Aur) și sunt profesori la cele mai prestigioase școli de teatru din Rusia (Academiile de Teatru din Moscova și Sankt-Petersburg).

 

În cadrul Laboratorului de Teatru DENS, se continuă programul destinat secretarilor și PR-ilor literari, consultanților artistici din teatrele din toată țara, susținut, anul acesta, de Oleg Loevski și de Maria Malkina, teatrolog și doctor în artele spectacolului, consilierul directorului artistic al Teatrului de Artă din Moscova.

Workshopul de secretariat literar va avea loc în perioada 15 – 17 septembrie, la Teatrul Nottara, iar spectacolele rezultate în urma Laboratorului sunt programate pe 16 și 17 septembrie, la cele două săli ale Teatrului Nottara, de la orele 17:30 și 19:30.

                                                                                                  

 

 

 

 

Related posts

(P) 90’S DANCE XPLOSION LIVE, la București!

Adina Meyers

Unele plante te pot ajuta sa tii la distanta tantarii

Adina Meyers

Piata europeana de acoperisuri are nevoie de profesionisti

Adina Meyers