Amenajari case Amenajari Interioare

La 11 km de Brașov: casă amenajată în stil clasic-rustic

Povestea acestei case începe în 2008, când au început primele lucrări de construire a sa. Proprietarul și-a dorit ca noua reședință să fie ridicată într-o zonă pitorească, mai exact în localitatea Bod.

Vila se desfășoară pe două niveluri: parter și mansardă. Parterul este alocat activităților de zi, aici fiind distribuite, într-un open-space, bucătăria, diningul și livingul; tot la parter se află o baie, holul de primire cu casa scării și garajul cu acces din interior. La etaj sunt trei dormitoare, fiecare cu balcon, și o baie.

Proprietarul şi-a dorit o amenajare într-un stil care îi este foarte drag și în care se simte bine: un clasic-rustic, cu accente patinate. Finisajele cu aspect natural susțin tema aleasă: parchet din lemn de stejar în zona de zi și în dormitoare, tencuială decorativă cu look patinat în zona livingului, placări ceramice care imită piatra în băi, toate într-o cromatică caldă, solară, axată pe nuanțe de galben și oranj.

Pasiunea acestuia pentru antichități și, în general, pentru obiecte frumos lucrate o descoperim peste tot în casă: de la un cântar metalic vechi până la statueta din lemn cu piedestal sau ceasul de perete, toate aceste lucruri au fost cumpărate din târgurile de antichități.

Corpurile de iluminat completează ideea de obiecte cu patină a timpului, ele fiind piese vechi, autentice, achiziționate de la târgurile de antichități. Mobilierul din lemn masiv, cu modele specifice zonei Ardealului, a fost lucrat la Rotechim, în Chichiș. Piesa de rezistență a zonei de zi este godinul vechi din dining, un obiect foarte drag proprietarului, adus din casa părintească.

Livingul foarte spațios a fost gândit pentru a putea primi cât mai mulți musafiri. În ciuda dimensiunilor mari, interiorul este cald și intim, datorită decorului și cromaticii folosite.

Godinul din fontă nu mai este acum funcțional, însă proprietarul l-a adus din casa părintească pentru a-l folosi cu rol decorativ.

Designerii de la Rotechim, care au proiectat mobilierul de bucătărie, au venit cu ideea realizării unor picturi manuale pe fronturi.

Un loc de luat masa micuț, dar foarte util, a fost amenajat în bucătărie, în dreptul caloriferului.

Baia de la etaj a fost prevăzută cu lavoare duble, foarte utile mai ales dimineața, când toată lumea se grăbește să plece la serviciu.

Foarte interesantă este soluția proprietarului de a realiza o consolă pentru cele două lavoare în tandem dintr-un blat gros din lemn, mai puțin finisat, parțial cu coajă pe el.

Mai multe imagini cu interiorul acestei case sunt disponibile în galerifa foto.

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

Related posts

Pensiunea Dumbrava Soarelui – un loc de poveste

Adina Meyers

Top idei îndrăznețe pentru a-ți transforma locuința 

Adina Meyers

Castigati lumina si spatiu prin renovare

Adina Meyers