Startul pregătirilor pentru Crăciun se dă la începutul lunii noiembrie, când comercianții expun deja decorațiunile și podoabele care urmează să aduca atmosfera de sărbătoare în casele noastre. Fiecare sfârșit de an se subordonează unui trend în ceea ce privește stilul de decorare al brazilor de Crăciun. 
 
Cu toate acestea, majoritatea dintre noi păstrează decorațiunile de la un an la altul. Dacă simți nevoia să adaugi ceva nou colecției tale de globuri, dar dorești să le dai o notă personală, le poți realiza chair tu. Nu te speria de această sugestie, pentru că ceea ce urmează să faci nu este deloc complicat! Ca să te convingi, îți vin în ajutor cu câteva exemple, care sper să te inspire!
 
Dacă dai o fugă la un magazin cu specific art&hobby, poți achiziționa materia primă pentru proiectul tău: globuri de sticlă transparentă sau polistiren, lipici, piuneze, panglică, sclipici, mărgele. Și acum să vedem ce poți face cu ele! Globurile de sticlă se acoperă cu un strat de lipici lichid, dupa care se introduc într-un bol cu sclipci. Dacă nu ești un fan al sclipiciului, poți pur și simplu să scrii mesaje  specifice Crăciunului, folosind markere permanente. O bucată de țesătură, poate transforma un glob vechi într-un accesoriu nou pentru brad, dacă urmezi acești pași simpli: învelești globul în materialul ales, îl legi cu un șnur sau panglică, îl decorezi cu o fundiță sau o crenguță și este gata pentru brad. Globurile din polistiren se decorează cu piuneze ( prin simpla înfigere a acestora în suprafața globului ), cu mărgele ( care se lipesc pe suprafața de polistiren ), nasturi ( dar în acest caz ai nevoie de un pistol cu lipici cald), sau pur și simplu cu un strat de vopsea pe care ulterior pictezi steluțe, fulgi de nea etc.
 
Lasă-te inspirat de magia Crăciunului și realizează-ți propriile modele de globuri  cu care vei impodobi bradul acum și în anii care urmează.          
Articol semnat de: Flavia Irimescu,
decorator interioare, telefon: 0747666473

   

Related posts

Interior vesel, confortabil si primitor

Adina Meyers

Pernele decorative, accesoriul perfect pentru o casa ingrijita

Adina Meyers

Cum alegem usile potrivite pentru interior

Adina Meyers