Amenajari case Amenajari Interioare

În stil rustic românesc: casă de vacanță realizată din bușteni

Această casă rustică realizată din bușteni este localizată în Timișul de Jos, mai exact la Dâmbul Morii, într-o zonă pitorească, chiar la baza munților Piatra Mare, fiind printre ultimele construcţii pe care le vezi ca turist dacă porneşti spre canionul Șapte Scări.

Proprietarul, care a lucrat în Anglia (în IT) până la începutul anilor 2000, s-a întors în țară cu ceva resurse financiare. A văzut un potențial de dezvoltare în piața imobiliară din zona Brașovului, motiv pentru care a achiziționat o parcelă mare de teren la Dâmbul Morii, chiar lângă drumul care duce către celebrul canion Șapte Scări.

Deoarece terenul cumpărat avea o suprafață generoasă, proprietarul l-a parcelat și, cu timpul, l-a revândut, nu înainte însă de a păstra pentru sine parcela poziționată în locul cel mai înalt, acolo unde începe pădurea. Încet-încet, visul de a-și construi o casă de vacanță din bușteni începea să prindă contur.

Casa a fost poziționată pe teren în funcție de soare și de punctele cardinale. Mai exact a fost orientată către sud, est și vest, astfel încât să fie luminoasă, călduroasă și să ofere intimitate.

Realizată din bușteni așezați unul peste altul, aceasta are o amprentă la sol de 165 de metri pătraţi și este configurată din parter, etaj și pod, ce totalizează suprafața de 365 de metri pătraţi.

Deși, în general, o cabană din bușteni este ridicată pe un ponton, pe o structură de piatră sau chiar pe o suprafață cu neregularități, aceasta este ridicată pe o fundație obișnuită. Acoperișul are învelișul din șindrilă bituminoasă, iar pentru finisajul exterior al cabanei s-a folosit un lac special de exterior, care oferă lemnului o protecție ridicată.

Casa este dotată atât cu centrală termică pe gaz, cât și cu un șemineu pe lemne, prevăzut cu tanc de apă, care poate susține fără probleme încălzirea și apa caldă menajeră necesare.

Scara interioară a fost realizată tot din lemn, treptele fiind jumătăți de bușteni tăiate pe lung. Finisajele nu au fost atât de numeroase, ele fiind achiziționate de la retailerii din Brașov. Fiecare încăpere a fost realizată pe rând, însă cu aceeași grijă de a păstra stilul rustic.

La parter se găsesc livingul spațios, cu șemineu, locul de luat masa, o cameră pentru fumat, bucătăria deschisă, un hol de intrare generos, două dormitoare și două băi. La etaj se află patru camere cu băi proprii. De asemenea, pe fiecare fațadă există balcoane sau terase.

Podul găzduieşte o singură cameră și un spațiu pentru depozitare.

Livingul este, cu siguranță, punctul forte al casei, având în vedere că dispune de o suprafaţă generoasă, de un grad mare de luminozitate și de priveliști încântătoare spre peisajul exterior, care poate fi admirat din orice loc al interiorului.

Bucătăria deschisă este complet utilată, în ciuda aspectului rustic al interiorului.

Dormitoarele mai mari au fost configurate astfel încât să beneficieze și de un spațiu de zi sau de un loc suplimentar de dormit, binevenit în cazul familiilor cu copii.

În privința dormitoarelor de la etaj, proprietarul și-a dorit în mod expres ca fiecare să fie prevăzut cu o terasă/un balcon, din același motiv al valorificării priveliștii superbe.

Fiecare cameră deține doar un pat și un dulap pentru haine, din dorinţa ca spațiul să nu fie aglomerat cu lucruri inutile. Piesele de mobilier au fost realizate manual, de către meșteri tâmplari pricepuți, în stilul rustic al amenajării.

Băile au un aspect idilic, boem, datorită șarpantei înclinate, care modifică forma și dimensiunea spațiilor.

Detalii tehnice

Amplasare: Dâmbul Morii

Tipul locuinței: casă de vacanță

Niveluri: 2 (P + M)

Număr camere: 8

Suprafață locuință: 365 mp

Suprafață teren: 1.000 mp

Anul construirii: 2008

Pentru o vizualizare completă a acestei cabane în stil rustic românesc, accesați galeria foto.

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

 

Related posts

5 magazine de lux cu un design interior impresionant

Adina Meyers

4 motive să lucrezi cu un arhitect de interior/designer de interior 

Adina Meyers

Amenajeaza bucataria ergonomic

Adina Meyers