Calatorii LifeStyle

În jurul lumii: tradiții de Anul Nou

Anul Nou înseamnă un nou început, iar multe dintre tradițiile din această perioadă sunt păstrate și transmise din cele mai vechi timpuri. De la un capăt la altul al globului, oamenii respectă cu sfințenie tot felul de obiceiuri legate de venirea noului an. Luate împreună, acestea sunt menite să apere familia de spiritele rele, să aducă noroc sau prosperitate. 

Obiceiurile sunt legate de anumite sunete puternice care sunt generate afară, anumite alimente cu puteri magice, de băuturi speciale sau de anumite gesturi. 

Ca și la noi și în multe alte locuri, în China se aprind artificiile și așa numitele bombe pentru a speria demonii. Tot în acest scop, în Thailanda se trag focuri de armă în aer, în Italia se trag clopotele vreme îndelungată, la fel și în Elveția

Înainte de Anul Nou, mexicanii fac o listă cu lucruri neplăcute care s-au întâmplat în anul precedent, pe care apoi o aruncă în foc.

În timpul zilei, copiii din Grecia cântă colinde și primesc la schimb bani sau alte mici daruri.

Tradiții de Anul Nou legate de mâncare

În sudul Statelor Unite, de Anul Nou se mănâncă în mod tradițional fasole neagră și friptură de porc, pentru că aduc noroc. În timp ce, olandezii obișnuiesc să mănânce ceva ce are forma unui inel, spre exemplu o gogoașă care simbolizează încheierea unui ciclu. În India și Pakistan, meniul cuprinde neapărat orez pentru că acesta aduce prospoeritatea în casă. Spaniolii și mexicanii mâncă 12 boabe de struguri. În Estonia, oamenii mănâncă și de șapte, nouă sau 12 ori, pentru că, cu fiecare masă consumată, aceștia vor câștiga putere. În nordul Germaniei, vecinii obișnuiesc să se viziteze și să aducă Speckdicken (un fel de clătită cu cârnat și bacon).

Cine ce bea de Anul Nou

La miezul nopții, în cele mai multe case din lume și chiar și pe străzi, șampania este băutura de bază. Scoțienii, spre exemplu, beau o băutură alcoolică încălzită, despre care se spune că aduce noroc. Și nu o beau singuri, o împart cu vecinii, cărora, în mod tradițional le oferă și un mic cadou. Olandezii preferă vinul cald și aromatizat.

Cadouri de Anul Nou

Nu degeaba luna decembrie este luna cadourilor. Pe lângă tradiționalii moși, Nicolae și Crăciun, sunt unele culturi unde tradiția cadourilor de Anul Nou datează din timpuri străvechi. Vechii romani își făceau cadou monede de aur, care simbolizau începutul unui nou an, iar vechii locuitori ai Persiei își ofereau unii altora ouă.

Adunate din folclor

Se spune că de Anul Nou trebuie să săruți persoana pe care speri să o cucerești în anul următor. Dacă vântul bate dinspre sud, atunci va urma un an călduros și prosper. Dacă vrei să ai un an prosper, atunci trebuie să ai buzunarele pline în noaptea dintre ani și nu trebuie să intri în noul an cu datorii. 

Foto: Pinterest

Related posts

Masa inteligenta pentru persoane dezordonate

Adina Meyers

Două spectacole TNB participă la Festivalul Teatrelor Naţionale de la Cluj

Adina Meyers

Whirlpool lanseaza in Romania cea mai silentioasa masina de spalat rufe cu incarcare superioara

Adina Meyers