Home LifeStyle

Ieși din tipare! Adoptă o iguana ca animal de companie!

Câinii și pisicile sunt animale de companie adorabile, însă dacă familia ta își dorește un animalut special, care să iasă în evidență, este bine să te gândești și la alte opțiuni. Cum ar fi o iguană.

Ca orice animal exotic, iguana are nevoie să îi asiguri condiții propice pentru creștere.

Originea

Având originea în America de Sud şi Centrala, iguana adoră climatele tropicale. Iniţial, iguanele şi-au căpătat popularitatea că animăluţe ale grădinilor zoologice, urmând ca apoi acestea să devină şi animale exotice de companie îndrăgite.

Pentru a fi siguri că achiziţionaţi un exemplar sănătos trebuie să aveţi în vedere următoarele aspecte:

– evitaţi iguanele care sunt lipsite de energie, sunt slabe sau prezintă orice diformitate a corpului;

– evitaţi iguanele care evită să consume alimente;

– evitaţi iguanele care prezintă pete de culoare închisă pe piele;

– evitaţi iguanele care au degetele sau regiunea capului umflate.

Întotdeauna achiziţionaţi un exemplar tânăr pentru că acesta se va adapta mult mai uşor şi va fi mult mai sociabilă.

Iguana se dezvoltă foarte rapid în primii 1-3 ani de viaţă, astfel încât este ideal ca la cumpărarea unui exemplar să achiziţionaţi şi un acvariu de circa 25 litri. Iguanele necesită un spaţiu destul de mare pentru a se dezvolta armonios, pentru a fi sănătoase şi fericite. Este important, de asemenea, de ştiut că iguanele nu trebuie lăsate libere prin casă, nesupravegheate deoarece au tendinţa de a înghiţi diferite obiecte lăsate neglijent.

Hrănirea

Iguanele sunt reptile ierbivore, dieta lor bazându-se pe vegetale, ocazional odată cu insecte sau ouă ale altor reptile sau animale, în mod accidental în timpul hrănirii. Sunt înnebunite după legumele proaspete, morcov sau salată verde. Legumele verzi sunt preferatele lor: ştevie, frunzele de muştar, de gulie, de păpădie. Puteţi să le administraţi şi cantităţi mici de varză sau spanac, tăiate foarte fin.

Bine de știut

  • iguanele au nevoie de 12-14 ore de lumină solară, urmată de 10-12 ore de întuneric complet.
  • temperatura în timpul zilei trebuie fie între 35-36 grade Celsius în zona de expunere la căldură și de 29 grade Celsius în zona rece.
  • umiditatea trebuie fie cel puțin 60%, însă de preferat 89-90%.
  • pentru a metaboliza calciul, asigură o sursă de raze ultraviolete (becurile cu ultraviolete B sunt recomandate )
  • stresul de acomodare cu noua locuință poate fi combătut prin punerea la dispoziție a unei cutii închise în care iguana se ascundă.

IGUANA (Iguana iguana) – generalități

Clasa: Reptilia

Ordin: Squamata

Familie: Iguanidae

Gen: Iguana

Specie: I. iguana

Distribuție: America Centrală și de Sud

Habitat: trăiește în pădurile tropicale, în zonele de joasă altitudine din apropierea surselor de apă.

Dimensiuni: 1,2 – 1,7 m

Greutate:

– mascul: 4 kg

– femela: 3 kg

Maturitate sexuală: 2 ani

Perioadă de incubație: 8 – 10 săptămâni

Număr pui la naștere: 50 însă numai între 3 și 10 supraviețuiesc până la vârsta adultă.

Hrană: fructe, legume, greieri, viermi de făină

Speranța de viață: 10 – 50 ani

Related posts

Tocană de linte – un preparat sățios

Adina Meyers

De ziua Copilului vino la concursul de talente Music Star!

Adina Meyers

Cum asiguri un ambient sănătos la tine acasă?

Adina Meyers